Acasă Social Pagina 18
Au furat lemne ca să se încălzească, dar pot ajunge „la răcoare”
În vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația în domeniul silvic, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe au desfășurat o acțiune în cursul zilei de sâmbătă, 4 noiembrie a.c., pe raza de competență. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe, în jurul orei 16:00, […]
Poliţişti din Bistriţa-Năsăud, Vaslui şi Alba participă la examinarea absolvenţilor şcolilor de şoferi
Audiențe acordate de reprezentanții Instituției Avocatul Poporului, în Sfântu Gheorghe, luni
Impunătoarea biserică „Sfânta Treime” din Întorsura Buzăului a fost sfințită, duminică
Jandarmeria Covasna, de 32 de ani în slujba comunității covăsnene
Cupa Unității la Șah, ajunsă la a III-a ediție, și-a desemnat câștigătorii
Votul publicului pentru desemnarea câştigătorilor galei Best of Sepsi se închide săptămâna aceasta
Modificări de circulaţie în zona Cimitirului Comun cu ocazia zilei de 1 noiembrie
Ziua Fermierului Sitean, la Sita Buzăului, la sfârșit de săptămână
Jandarmii covăsneni, mereu la datorie! Peste 3200 de misiuni îndeplinite, în primele 9 luni ale acestui an
Actriţa Maia Morgenstern, invitată la a doua ediţie a evenimentului TEDx – „Rădăcini puternice”
60 plus – un cadou pentru persoanele în vârstă
Cercetări privind zonele marginalizate ale orașului Sfântu Gheorghe
România a pierdut 20% din forța de muncă în ultimii 15 ani din cauza emigrației. Raportul Băncii Mondiale
Vrei să fii polițist? IPJ Covasna recrutează o nouă generație de agenți de poliție!
Noi bilete de tratament, în stațiunile Mangalia, Saturn, Neptun și Techirghiol
IPJ Covasna: Tot mai multe persoane ,,cad în plasa” infractorilor, în mediul online !
Activități preventive, la Liceului Teoretic ,,Mikes Kelemen”din Sfântu Gheorghe
Consultare publică despre rezultatele cercetării privind îmbunătățirea condițiilor de viață a comunităților din trei zone urbane marginalizate din Sfântu Gheorghe
22 de cupluri care au aniversat nunta de aur, ametist sau platină au fost felicitate de conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe
ANPC a amendat cu peste 1,7 milioane de lei 65 de magazine Kaufland din toată ţara, într-o singură zi
Medic ANA: Consumul de droguri afectează toate familiile
Un million de stele pentru nevoiași. Candele aprinse și donații pentru semenii noștri
A început votul publicului pentru desemnarea câştigătorilor Galei Best of Sepsi
Activități preventive desfășurate de polițiști, la unități de învățământ din Sfântu Gheorghe
Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
Primăria Sfântu Gheorghe vrea să se implice în combaterea consumului de droguri în rândul elevilor
Activități desfășurate de polițiști, pentru siguranța elevilor
Kürtőskalács 2023 – ediția de aur a Festivalului Deliciilor Dulci
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar