Acasă Politic Pagina 37
Raportor al Consiliului Europei pe tema Cartei limbilor minoritare sau regionale, în vizită în judeţul Covasna
Raportorul Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, Magyar Anna, care participă la realizarea Raportului privind punerea în aplicare a dispoziţiilor prevăzute de Carta europeană a limbilor minoritare sau regionale, a efectuat luni o vizită de documentare în judeţul Covasna, la invitaţia autorităţilor locale. Magyar Anna s-a întâlnit cu conducerea Consiliului Judeţean Covasna, cu […]
Legea referitoare la programul-pilot de acordare a unei mese calde elevilor și preșcolarilor, promulgată
Mitroi: Noul sistem de impozitare va aduce job-uri, va tehnologiza Fiscul, dar lista deducerilor e prea mare
Olguța Vasilescu: Legea salarizării este în linie dreaptă; se va aplica de la 1 iulie
O nouă ședință de Consiliu local, noi discuții aprinse pe tema titlului „Pro Urbe”
Dumitru (Consiliul Fiscal): Statul va cheltui cu salariile bugetarilor jumătate din veniturile colectate în 2022, ceea ce este nesustenabil
Autonomia teritorială pe criterii etnice nu este un deziderat, nu este posibilă şi nu este benefică nici pentru noi, nici pentru concetăţenii maghiari
Stelian Olimpiu Floroian, noul preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL
Liberalii covăsneni își aleg sâmbătă noua conducere a partidului
Marius Paşcan (PMP): Deşi clamează principiile europene, liderii UDMR nu contenesc să instige la separatism etnic
Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate
Petrescu, despre programul Start-Up Nation: O contribuție esențială la emanciparea ecosistemului de business
Senat: Elevii din învățământul profesional și tehnic pot beneficia de masă și cazare gratuită
Petrea: Legea 544 privind accesul la informațiile de interes public va fi modificată într-o dezbatere cu societatea civilă
Firmele care încadrează stagiari și ucenici ar urma să primească de la stat salariul minim destinat acestora (Guvern)
Guvernul a aprobat Planul de măsuri pentru 2017 privind debirocratizarea
Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, nemulţumit că autorităţile locale nu sunt sprijinite în accesarea fondurilor UE
Mișa (MFP): Tinerii de maximum 26 de ani au acces la programe de pregătire profesională duală prin unitățile de învățământ de stat în 2017/2018
HARGHITA: Prefectul atrage atenţia cu privire la respectarea folosirii simbolurilor naţionale pe actele oficiale
Alocare financiară de circa două miliarde de euro pentru investițiile în agricultură, în 2017
A fost aprobat bugetul municipiului Sfântu Gheorghe, pentru anul 2017
Ajutoare de aproape 1,5 milioane de lei pentru producătorii de lapte, aprobate de Guvern
Ministerul Educației a lansat pe agenda publică dezbaterea privind noua lege a educației
Crețu: Avem 250 de milioane de euro care pot fi folosiți în domeniul sanitar, nu avem proiecte
Primarii din județul Covasna, invitați la discuții pe tema investițiilor, cu reprezentanții AFIR
Parlamentul a avizat favorabil solicitarea președintelui privind inițierea referendumului național referitor la continuarea luptei anticorupție
Mugur Isărescu: Bugetul este ambițios pe partea de venituri, iar cheltuielile optimiste
Proiectul bugetului de stat pe anul 2017, adoptat de Parlament
Tăriceanu: Voi lansa o inițiativă care se va numi „România dialogului”
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive