Cât de minunată este planeta noastră!

Foto: Silviu Ipatioaei

Am intrat deja într-un an electoral foarte important. Cei de la putere, ca şi cei care doresc cu toată tăria să acceadă sau să preia puterea, se vor întrece din nou în promisiuni de tot felul, apoi când îşi vor vedea visul împlinit, aşa cum se întâmplă adesea, îşi vor fi uitat demult promisiunile făcute celor ce i-au ales şi se vor ascunde mereu în spatele veşnicei expresii: „Am vrea, dar nu se poate, nu există suficiente fonduri, când va creşte productivitatea muncii şi se va relansa economia, vom putea rezolva şi aceste probleme”. Cam aşa cum se întâmplă de câţiva ani încoace cu legea salarizării şi sistemul de pensii, se tot fac şi se schimbă, se propun n- variante, apoi se amână ca să se ia de la capăt, şi tot aşa până când trec anii şi viaţa multora dintre cei ce aşteaptă împlinirea promisiunilor. Dar de ce nu sunt bani şi de ce poporul rămâne mereu sărac? La această veşnic actuală întrebare vom încerca să răspundem mai jos. Până atunci însă e bine să admirăm puţin minunata noastră planetă. Pretutindeni abundă bogăţii şi frumuseţi fără număr. Soarele zâmbitor străluceşte vesel peste tot şi peste toate. Ploaia călduţă de primăvară este o binecuvântare pentru pământul nostru, pentru plante, pentru oameni şi pentru toate vieţuitoarele. Chiar şi marile furtuni sau inundaţiile neaşteptate ori ninsorile abundente joacă un rol în viaţa pământului. Dar gheţarii, ei nu sunt necesari? Dacă ei s-ar topi subit, ce s-ar întâmpla? Oare nu sunt aranjate toate după cunoscutele cuvinte divine: „Toate sunt foarte bune!”? De ce, aşadar, omenirea nu este fericită? Ce-i lipseşte pentru a trăi în fericire şi pace pe frumosul pământ? În mod sigur ei îi lipseşte cunoaşterea. Omenirea încă n-a evoluat suficient pentru a dobândi cunoaştere despre cum se poate trăi în fericire. Tendinţele animalice şi deci „principiul ucigaş” încă n-au dispărut din omenirea actuală, în ciuda uriaşului progres tehnic şi ştiinţific. Omul continuă să fie „lup” pentru om, el foloseşte minciuna, viclenia, violenţa, el încă este gata să-şi ucidă aproapele, pentru ca însuşi să devină mai puternic, mai bogat, mai fericit. Oare poate fi schimbat acest lucru? Deloc! Nu poţi să pretinzi unui copil să gândească şi să se comporte ca un matur, ar fi împotriva firii. Numai evoluţia poate face acest lucru, iar aceasta cere timp şi răbdare. Din fericire, pe planeta noastră nu trăiesc doar astfel de oameni, ci şi mulţi care sunt mai evoluaţi, şi care au învăţat deja să gândească şi să acţioneze spre binele celorlalţi. Ei sunt mult mai conştienţi, şi prin activitatea proprie se străduiesc să schimbe actuala situaţie a omenirii şi să creeze o lume mai bună, să creeze pace pe pământ. Numai că între cele două categorii de fiinţe are loc o luptă continuă, deoarece fiecare presupune că numai el are dreptate. Aşadar, în ce fel se poate face pace şi înţelegere între aceşti beligeranţi, sau cum se spune în popor: „Să împaci lupul cu capra şi cu varza”? Răspunsul este acelaşi: numai evoluţia va rezolva, în timp, problemele. Omul este o fiinţă foarte curioasă. El întotdeauna caută. Şi se spune că cine caută găseşte; unii caută să descopere ceva nou în ştiinţă, altul caută adevărul, şi mai sunt destui care caută necazurile cu lumânarea, şi chiar le găsesc. E de înţeles deci că omul, în general, caută mereu rezolvări pentru problemele sale. Şi în timpul acestei căutări neîncetate intelectul lui se dezvoltă. Pas cu pas evoluează şi simţirea lui, şi iată deci noul om, care va gândi şi va acţiona altfel decât cel din secolele trecute sau decât cel din timpul nostru. Dar până atunci să ne întoarcem la zilele noastre, în care societatea imperfectă îşi caută perfecţiunea. Pentru a reveni la partea introductivă a articolului nostru, trebuie să arătăm că în unele ţări mai puţin evoluate mulţi locuitori suferă din cauza diverselor lipsuri a celor necesare traiului zilnic, adică se află într-o stare de sărăcie, deşi există în aceste ţări multe bogăţii şi nu lipsesc oamenii capabili de a le valorifica. Se pune întrebarea de ce totuşi, la repetatele solicitări ale oamenilor, guvernanţii dau mereu acelaşi răspuns: „Nu sunt bani!”, deşi în acelaşi timp mulţi se îmbogăţesc „peste noapte”? În ce fel şi unde dispar banii sau cum circulă ei? Pentru a primi răspuns la această întrebare capitală, ar trebui să ne întoarcem în istorie şi să ne amintim cum cei care mergeau la vechiul Istanbul cu plângeri la Măritul Sultan, pentru a ajunge la el erau nevoiţi să mituiască pe toţi „cerberii” care păzeau cele şapte porţi ale măreţului palat. Şi pentru a ilustra această meteahnă din trecut, care s-a lipit şi de locuitorii din Ţările Române şi a străbătut veacurile până în zilele noastre, şi pentru a înţelege mai bine ce înseamnă minciuna, corupţia, înşelăciunea şi trădarea faţă de oamenii muncitori care susţin în spate pe toţi trântorii şi jefuitorii, dar şi faptul că nu întotdeauna capul ştie ce fac picioarele ori că cei care ar trebui să vadă închid ochii a complicitate, vom apela la o foarte interesantă istorioară pe care am găsit-o inserată într-un articol din revista „Cosmos” şi ni s-a părut că merită citată şi citită în întregime pentru tâlcul ei deosebit: [Se spune că într-o dimineaţă stăpânul unei cetăţi a fost trezit de nişte strigăte, care se auzeau din piaţa citadelei: „Veniţi la mere! Mere dulci cum n-aţi gustat niciodată!” Stăpânul cetăţii, nu prea bine dispus după ridicarea din pat, privind pe fereastră, vede un vânzător de fructe care vindea mere, şi care era înconjurat de o mulţime de clienţi. „Merele acelea trebuie să fie foarte gustoase” gândi stăpânul şi, fiindu-i poftă, el îl chemă imediat pe primul sfetnic şi-i zise: „Iată cinci monezi de aur, du-te în piaţă şi cumpără mere de la acel vânzător de fructe”. Primul sfetnic l-a chemat pe paharnic şi i-a spus: „Iată patru monezi de aur, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul l-a chemat pe responsabilul cu masa şi i-a spus: „Iată trei monezi de aur, cu care tu trebuie să cumperi mere de la acel vânzător”. Responsabilul cu masa l-a chemat pe primul străjer, i-a dat acestuia două monezi de aur şi l-a trimis să cumpere mere. Acesta i-a dat unui subaltern o monedă de aur, şi acela s-a dus la vânzător şi a început să-l ameninţe: „Hei, de ce strigi? Tu deranjezi somnul stăpânului nostru şi, drept pedeapsă pentru tine, el mi-a ordonat să-ţi confisc toată căruţa cu mere”. Şi imediat acest lucru s-a şi întâmplat. Revenind la şeful său, subalternul se lăudă: „Eu am făcut un comerţ extraordinar. Cu o monedă de aur eu am cumpărat o jumătate de căruţă de mere de la acel vânzător”. Primul străjer s-a dus la responsabilul cu masa, căruia i-a zis: „Eu am negociat şi cu două monezi de aur, pe care mi le-ai dat, eu am reuşit să cumpăr un sac cu mere”! Responsabilul cu masa s-a dus repede la paharnic: „Cu trei monezi de aur eu am cumpărat un săculeţ cu mere”. Paharnicul a ascuns jumătate din cantitate şi apoi s-a dus la primul sfetnic: „Iată, cele patru monezi au fost suficiente numai pentru o jumătate de săculeţ de mere”. Atunci primul sfetnic s-a dus la stăpânul cetăţii şi i-a zis: „Înălţimea Voastră, iată, eu v-am îndeplinit porunca, numai că pentru cele cinci monezi de aur eu am reuşit să negociez doar cinci mere”. Stăpânul cetăţii, în timp ce muşca dintr-un măr, se gândi: „Hmm! Numai cinci mere pentru cinci monezi de aur. Prea mult, prea mult! Şi cu toate acestea, acel vânzător de fructe avea o mulţime de cumpărători. Aceasta înseamnă că oamenii trăiesc bine, ei au bani. Prin urmare, eu trebuie să măresc impozitele!”] Din păcate, aşa se întâmplă când lupii sunt puşi paznici la oi… Morala: Trebuie să fim foarte atenţi în timpul alegerii „paznicilor”, altfel mereu vor suferi sărmanele „oiţe”.

Mihai Trifoi