Românii au câștigat, în luna iulie, în medie cu 0,3 la sută mai mult decât față de luna anterioară, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). 

Câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.147 de lei, în timp ce câștigul salarial mediu net a fost de 1.556 de lei, ambele sume reprezentând creșteri de 0,3 procente în comparație cu luna iunie, se arată în datele INS, citate de Ziare.com.

Cel mai bine au câștigat angajații din domeniul intermedierilor financiare, aceștia având câștiguri salariale medii nete de 3.811 lei. În același timp, cele mai scăzute câștiguri au fost în hoteluri și restaurante, cu o medie 858 de lei.

În iulie, comparativ cu luna precedentă, cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

– cu 14,6% în depozitare și activități auxiliare pentru transport;

– între 10,0% și 11,0% în activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor;

– între 5,5% și 9,5% în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, activități de servicii anexe extracției, captarea, tratarea și distribuția apei, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, cercetare-dezvoltare;

– între 3,0% și 5,0% în silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), colectarea și epurarea apelor uzate, industria metalurgică, extracția cărbunelui superior și inferior.

În același interval, au căzut cel mai mult câștigurile salariale din domeniile telecomunicațiilor (-17,9%), fabricarea produselor din tutun (-15,6%), fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, intermedieri financiare, fabricarea calculatoarelor (între -6 – 7,5%) și fabricarea băuturilor, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activități de editare, activități auxiliare intermedierilor financiare (între -3 – 4%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi în învățământ (-3,5%), sănătate și asistență socială (-0,4).

Comparativ cu luna iulie a anului trecut, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,8 procente.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail