„Eu nu-mi doresc altceva decât ca această clădire să fie folosită, indiferent în proprietatea sau în administrarea cui se află!” declară directorul Mircea Ştefan
A trecut mai bine de un an de zile de când nu se mai auzise şi nu se mai scrisese nimic despre „războiul” iscat între Primăria Sfântu Gheorghe şi Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul reşedinţă de judeţ, ca urmare a datoriei născută din impozitul pe teren şi pe clădire calculat de autoritatea locală şi neachitat de instituţia de cultură… Până zilele trecute când reprezentantul Casei de Cultură, Mircea Ştefan, i-a notificat pe toţi chiriaşii ce-şi desfăşoară activitatea în acest sediu cu privire la necesitatea părăsirii spaţiului, din motiv că instituţia nu mai dispune de fondurile necesare plăţii cheltuielilor de întreţinere, urmare a blocării tuturor conturilor, şi este posibil să rămână fără curent electric şi fără gazul necesar încălzirii. Printre chiriaşi se numără şi Ansamblul de dansuri „Trei Scaune” şi M Studio, cărora, de altfel, aşa cum a precizat Mircea Ştefan, le expirase termenul de închiriere a spaţiului. Pentru a afla veşti noi despre actuala situaţie creată, am stat de vorbă cu directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, Mircea Ştefan.
Domnule director, cum s-a ajuns, totuşi, până la această situaţie care pare să fie fără ieşire?
Din păcate, aşa cum ştie fiecare, fără bani nu poţi să faci nimic. Iar cum conturile Casei de Cultură sunt blocate, şi cum, conform unui ordin al Primăriei din toamna anului 2011, orice sumă ce intră în contul Casei de Cultură, cu orice titlu, trebuie virată la trezorerie în contul acelui impozit pe teren şi pe clădire, noi nu mai avem din ce să plătim utilităţile şi nici măcar salariile. Ca urmare, am fost nevoit să-i înştiinţez, în scris, pe toţi chiriaşii cu privire la situaţia din prezent. Am stat de vorbă cu fiecare, le-am explicat ce ne paşte, iar fiecare încearcă să îşi găsească altă locaţie în care să-şi continuie activităţile pe care le desfăşoară. Unii au înţeles situaţia, alţii mai puţin.
De asemenea, sunt nevoit să-i pun în şomaj pe cei trei angajaţi cu normă întreagă, şi să încetez relaţia de colaborare cu ceilalţi doi care lucrau cu convenţie. O să râmân numai eu „ultimul mohican” şi voi încerca să rezist pe aceste baricade cât este omenesc posibil, până când Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR), de care aparţine această clădire pe care noi doar o administrăm, va decide care va fi soarta mea: îmi dau demisia sau voi fi demis.
Dacă ţin bine minte, în cursul anului trecut a fost adusă în discuţie, ca soluţie salvatoare, încheierea unui parteneriat între ANCCSR şi Primăria Sfântu Gheorghe privitor la administrarea clădirii Casei de Cultură. Ce s-a mai întâmplat, între timp?
După o primă dar şi ultimă întâlnire care s-a derulat anul trecut, între reprezentanţii Asociaţiei şi primarul Antal Arpad, nu s-a mai întâmplat nimic. La acel moment a fost înaintat primăriei un formular de Contract de parteneriat, dar în tot timpul ce s-a scurs de la acea întâlnire reprezentanţii autorităţii locale nu au spus nici că ar fi interesaţi de încheierea acestuia, nici că n-ar fi. Mie mi se pare absolut normal ca primăria să fie interesată de administrarea Casei de Cultură, deoarece nu cred că îşi doreşte să se aleagă cu încă o clădire nefuncţională, în centrul oraşului Sfântu Gheorghe, pe lângă cea a Hotelului Bodoc.
În opinia mea, cu un minim de investiţie – nu trebuie făcut marea cu sarea – Casa de Cultură a Sindicatelor ar putea să devină o clădire generoasă din punct de vedere al găzduirii şi organizării activităţilor culturale. Asta este părerea mea. Toate instalaţiile din clădire sunt funcţionale, şi cu minim de efort financiar şi uman, activitatea culturală se poate readuce la o stare de normalitate.
Eu nu-mi doresc altceva decât ca această clădire să fie folosită, indiferent în proprietatea sau în administrarea cui se află! Este păcat că s-a ajuns la situaţia de faţă, deoarece dacă opreşti din funcţionarea normală o clădire ca aceasta, este foarte greu să refaci toate cele existente astfel încât, cel puţin din punct de vedere material, să mai devină funcţională. Aceasta este realitatea. Şi clădirea Casei de Cultură, dacă rămâne goală, e ca o casă nelocuită în care dacă nu intri jumătate de an apar păianjenii pe la colţuri, ori începe să miroase a mucegai… Orice clădire, ca şi o fiinţă vie, are sufletul ei, are dinamica ei în timp. Iar dacă vom rămână fără curent electric şi fără gaz, cumva trebuie să am grijă să nu se spargă vreun geam şi să se mai distrugă bunurile care există în această clădire, până când cineva mă va descărca de această gestiune. Mai încolo… Dumnezeu cu mila!
Totuşi, de ce credeţi că Primăria Sfântu Gheorghe nu a dat curs propunerii ANCCSR de încheiere a parteneriatului propus?
La un moment dat i-am dus d-lui primar Antal Arpad o copie după contractul de parteneriat încheiat între Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare şi Primăria Municipiului Satu Mare şi i-am zis: Uite domnule, ăştia au reuşit să facă un parteneriat iar noi nu-l putem face! Drept urmare, am ajuns la concluzia că reprezentanţii autorităţii publice locale nu sunt interesaţi de acest parteneriat. Pe ei îi interesează clădirea! De fapt, chiar Antal Arpad mi-a spus acest lucru la momentul în care am fost la el, împreună cu directorul Ansambului de dansuri „ Trei Scaune”.
Mi-a spus să-i dăm clădirea iar eu i-am răspuns că poate să o ia, dar nu este a mea!
Ei se gândesc că ar putea să o solicite în contul datoriei din impozit. Ca urmare, aşteaptă să se atingă acel plafon de cca 550 milioane lei. Eu cred că din acest motiv au şi calculat impozitul de aproximativ 250 milioane lei pe acest an, pentru ca, împreună cu impozitul pe teren şi pe clădire calculat pe anul trecut, aşa-zisa datorie a Casei de Cultură să se apropie de contravaloarea clădirii.
La modul cel mai legal cu putinţă, eu sunt de acord să se pună un impozit, dacă chiar trebuie să se pună unul. Însă, susţin faptul că nu ar trebui să se stabilească impozit pentru că, şi în Statutul Asociaţiei precum şi în regulament este specificat că această Casă de Cultură este instituţie non-profit.
Aşadar, dacă s-ar stabili un impozit ar trebui să fie unul modic, nu unul care să reprezinte o sursă de venit a Primăriei Sfântu Gheorghe. Sincer vorbind, nu cred că în lumea aceasta cultura se face numai cu bani. Ori, Primăria face cu noi exact invers. După ce ani de zile ne-am străduit prin toate mijloacele să ţinem deschisă uşa Casei de Cultură a Sindicatelor, vine Primăria şi ne pune impozit şi pe teren şi pe clădire.
Ştiu că aveaţi nişte procese pe rol cu Primăria, pornind de la aceste datorii…
Într-adevăr, în instanţă există două procese, unul intentat de Primărie, în toamna anului 2010, prin care, pe fondul datoriei provenite din impozitul pe clădire şi pe teren calculat s-a cerut intrarea în insolvenţă a Casei de Cultură a Sindicatelor, şi unul iniţiat de noi, anul acesta, prin care am cerut anularea deciziilor de impunere şi a titlurilor executorii emise, ca fiind neîntemeiate şi nelegale, şi, dintr-un punct de vedere, şi abuzive. În opinia noastră, cel puţin în ceea ce priveşte cuantumul impozitelor, nu au avut nicio noimă. În 2004 sau 2005 impozitul calculat a fost de cca 25.000 lei, impus dintr-o dată, care nu a avut niciun criteriu la bază, decât că aşa a considerat Primăria. Prin anul 2006 noi am făcut o evaluarea a valorii de inventar a clădirii, printr-un expert autorizat, şi această valoare de inventar a fost de cca 600.000 lei. Primăria, în ciuda tuturor bâjbâielilor şi a faptului că nu a recunoscut respectiva valoare de inventar, şi-a rezervat dreptul de a face o altă contraexpertiză în legătură cu valoarea de inventar a clădirii, iar anul 2012 ne-a fixat un impozit de 250.000 lei, sumă enormă în opinia noastră, deoarece cam acesta este bugetul nostru pe un an întreg. Şi-atunci, de unde să plătim?
Mai mult, în ceea ce priveşte decizia de impunere pe acest an, la capitolul impozit pe teren Primăria a stipulat: „ impozit concesiune teren”. Ori eu nu am niciun contract de concesionare de teren. În Cartea Funciară, la capitolul de sarcini se spune că „terenul este proprietatea Statului Român (deci nu al Primăriei Sfântu Gheorghe), dat cu drept de folosinţă pe durată nedeterminată şi cu titlu gratuit către UGSR, pentru destinaţie Casă de Cultură a Sindicatelor”. Noi am dus aceste acte la Primărie, dar se pare că, cu Primăria putem să discutăm ca într-un monolog, cu faţa la perete.
Procesul de intrare în insolvenţă, iniţiat de primărie, aşteaptă celălalt proces iniţiat de noi. Sunt cumva legate, dar nu neapărat conexate, ca să zic aşa. Judecătorul sindic a afirmat faptul că trebuie văzut dacă aceste decizii de impunere au fost emise legal şi corect, şi în conformitate cu litera şi spiritul legii. În altă ordine de idei, probabil că intrarea în insolvenţă va avea consecinţe benefice. Eu mă rog la Dumnezeu să ne ajute să câştigăm aceste procese, pentru că dacă le vom câştiga, Primăria va deveni datoare către Casa de Cultură, cu o sumă absolut considerabilă, care se ridică pe la 300.000 lei, sumă ce se constituie din plăţile noastre de până în prezent, prin proprirea pe care ne-a instituit-o.
Trebuie să ştiţi că în ţară au mai existat litigii de acest fel la Ploieşti, Târgovişte şi Oradea, şi s-au rezolvat în favoarea Caselor de Cultură. Deci există precedente în instanţă, pe care le-am invocat în procesul nostru cu Primăria.
Domule Ştefan, ce veţi face în continuare?
Sincer, puteam să renunţ la acest loc de muncă din vara acestui an, dar nu am făcut-o şi nu o fac nici acum. Însă, mă lupt ca Don Quijote cu morile de vânt. Ştiţi, dacă mă duc aşa şi mă văd neajutorat, când mă lupt pentru o chestie doar pentru că mi-am legat sufletul de această insituţie şi de această clădire, mi se pare aşa ca şi cum aş propovădui în deşert. Toată lumea mă ascultă şi nimeni nu mă înţelege. Şi mă gândesc adesea la versurile lui Eminescu: „Nu cerceta aceste legi, căci eşti nebun de le-nţelegi”. Cred că eu mă aflu într-o asemenea postură, în momentul de faţă. Dar nu pot să fiu într-atât de laş încât să-mi dau demisia mâine, şi nici poimâine…
Maria Graur
