Un mic depozit ambulant de cartofi pe DN 11
…Zi mohorâtă de final al lui „Brumar” 2012. O dimineaţă rece (3 grade) de toamnă târzie, cu ceaţă difuză, ce aminteşte de atmosfera tradiţională londoneză. Nu e vreme potrivită de plimbare. Presiuni gospodăreşti legate de aprovizionarea tardivă pentru sezonul rece mă scot, totuşi, din ambianţa plăcută a trândăvelii de weekend.
Aidoma „greierului” din cunoscuta fabulă a lui La Fontaine, semnatarul acestor rânduri s-a distrat cât a fost frumos afară şi a umblat hai-hui prin Orientul Îndepărtat la umbra bananeirilor şi cocotierilor, pe când masculii-gospodari mioritici se preocupau de umplerea cămărilor cu cartofi, ceapă, varză, rădăcinoase etc. Acum ei stau şi beau din vinul cel nou şi se uită la meciuri, pe când eu trebuie să recuperez timpul pierdut.
După „vinerea neagră”
Ca atare, bolunzit la cap de nevastă „să fac şi eu ceva pentru casă”, am dat mai întâi o raită de documentare prin supermarket-urile din Braşov. Ziua era relaxată, oarecum potrivită pentru cumpărături după haoticul „black friday” – concept de shopping al chilipirgiilor – introdus recent şi în România după modelul american. Ca atare, m-am preumblat vineri prin marile magazine din municipiul de sub Tâmpa ca să-mi fac o idee. În afara unei aglomeraţii tembele, a isteriei generate de mediatizarea excesivă de la televizor, realitatea a reprezentat un semi-bluff. Reducerile nu erau atât de spectaculoase, să te facă să… leşini, mai ales că nu aveai siguranţa că produsele chiar aveau preţurile reale.
Mă rog, am pierdut o zi, amăgindu-mă naiv ca şi în alte ocazii. Nu intru în alte amănunte, deşi ar merita un articol separat această găselniţă comercială importată de peste Ocean (la fel ca „Halloween” sau “Valentine’s Day”), prilejuri excelente pentru retail-eri să scape de marfa din stoc. Şi ulterior să-şi frece mâinile, mulţumiţi.
Omul „gospodar” în al 12-lea ceas…
Am lăsat la o parte electronicile – raioane unde imberbii formaseră cozi – deoarece chiar nu mai aveam nevoie de nimic, momentan. În schimb, m-am dus să mă uitat la… cartofi (!), ca tot omul „gospodar” în al 12-lea ceas. Numai că banalii tuberculi nu aveau nici un fel de reduceri. Ba din potrivă, tronau afişate preţuri crescendo, ajungând de la 1,90 la 2,40 lei/ kg. Aşa că am renunţat, consolându-mă: „Las’ că mă duc mâine în Covasna şi îmi scot pârleala”. Ştiam foarte bine că micul judeţ translivan este cel mai mare producător de cartofi, alături de Suceava, şi, în pofida producţiei modeste din 2012, mi-am spus că tot oi găsi ceva convenabil.
Ceea ce avea să se întâmple.
Recoltă extrem de slabă anul acesta
Zis şi făcut. Previziunile s-au adeverit întocmai la faţa locului. Seceta prelungită din vară a afectat serios producţia de cartofi, media la hectar fiind în jur de doar nouă tone şi jumătate, faţă de 18 tone în anii precedent! Câţiva culivatori cu care am stat de vorbă spuneau că temperaturile excesive şi lipsa ploii la momentul potrivit au compromis în mare culturile. Iar ceea ce a fost salvat de bine de rău, nu prezintă o calitate foarte bună.
Anul acesta tuberculii au fost mici
Potrivit datelor oferite de oficialităţile locale, anul 2012 a însemnat un dezastru pentru producătorii de cartofi din judeţ, recoltându-se în total 132.525 de tone, ceea ce înseamnă o pierdere de aproape 80 la sută faţă de anul trecut. Un adevărat record negativ. „Probabil că din anul… 1946 nu am avut asemenea an secetos, lucru confirmat și de cifre”, a declarat Könczei Csaba, directorul Direcției Agricole Covasna.
Şi pe lângă faptul că s-a recoltat puţin, tuberculii sunt mărunţi, deci mai greu vandabili. Ca atare, şi veniturile sătenilor vor fi cu aproape 80 la sută mai mici comparativ cu perioadele anterioare.
Fiindcă un rău nu vine niciodată singur.
Poftiţi la „burgonya”!
…Cum trec Podul peste Râul Negru dau de saci cu „burgonya” postaţi strategic în faţa porţilor. Opresc la Chichiş să întreb cât e preţul? Un nene se urneşte şi vine la geam după ce vede numărul de Braşov al maşinii.
– Bună ziua, cum daţi cartofii?
– Depinde de cât vreţi să luaţi…
– Păi nu-i tarif fix?
– Ei, aici nu-i la piaţă, ne tocmim.
– Păi şi acolo ştiu se negociează. În fine, aş vrea vreo 50 de kile.
– “Csók” ???, îi scapă printre dinţi dezamăgit.
– “Igen”!, mă dau mare că ştiu ceva ungureşte. Şi aşa-s prea mulţi…
– 1,50 lei/kg.
– “Sok. Köszönöm szépen”!
…Şi plec. Omul nu insistă, semn că alţi cumpărători au târguit cu la preţul acesta. Nu e unul rău faţă de ce am văzut prin marile magazine, dar trebuie să mai caut, să negociez. Nu ca neamţul: cât i se spune că face, atâta plăteşte pe loc!
Chestia asta am învăţat-o de la tarabagii… arabi de pe unde am umblat. Mai întâi trebuie să cercetezi toate ofertele pieţii, apoi te întorci la marfa care ţi-a făcut prima cu ochiul. Mai întrebi o dată, te faci că pleci, şovăi, te tocmeşti “la sânge”, fără jenă. Abia la final, când te-ai convins că precupeţul a lăsat cât a putut şi a ajuns la ultima sa ofertă, te decizi şi achiţi.
Comerţ înfloritor pe marginea drumului
Ajung la Ozun. Aici e “Raiul pe pământ” al cartofilor. La Sântionlunca este şi mai şi. Pe marginea şanţului stau saci din plasă cu “pityóka”, la câţiva metri unul de altul. Sunt albi şi roşii. Curaţi, însă mici. Anul trecut, pe vremea aceasta, nici nu te-au fi uitat la o asemenea marfă.
Opresc la întâmplare. N-am nici un criteriu după care să mă ghidez din maşină. O gospodină în etate, purtând o geacă neagră şi căciulă tricotată închisă la culoare (cum poartă la sate femeiele trecute de o anumită vârstă) văzând că încetinesc, îmi face prietenoasă semn să pun frână. Cobor. Mă îmbie: “Pofiţi, domnu’, ce doriţi?”
– Cartofi. Da-s “kicsike”…
– Seceta, domnu’, la toată lumea sunt la fel.
– Îmi amintesc anii trecuţi ce frumoşi erau…
– Oho, am avut recolte bune, mai ales în 2011. Vara acesta s-au distrus multe produse, abia avem de sămânţă pentru la primăvară – se lamentează Rozsi- néni. Aşa spune că o cheamă. E dispusă la trăncăneală, a lăsat negoţul pe plan secundar. „Uitaţi, dacă nu cartofi, poate luaţi o pâine de casă, kürtős kalács, ceapă, varză. Am câte ceva din fiecare; mă ajută copiii, mai scoatem un ban cinstit.
– Deci, ultimul preţ la “krumpli”, tanti Rozsi?
– 1,30 pentru “maga”. Mai mult nu pot să las, că află vecinii şi se supără…
Mic depozit ambulant
Îi mulţumesc şi o pornesc mai departe de dragul artei tocmelii şi pentru… a realiza acest reportaj. Ştiu unde să găsesc ceea ce caut. De câţiva ani mă aprovizionez de acolo, chit că o făceam până acum mult mai devreme.
Ajung la o mică parcare dinaintea intersecţiei spre Reci şi Câmpu Frumos. E plin de vehicule, multe cu numere din Moldova (noastră, nu de peste Prut). Sunt şi vreo doi braşoveni. Văd autoturisme, SUV-uri, o camionetă, chiar şi un ATV. Aici este “bătaia… cartofului, nu a peştelui” de ani buni. Se cumpără masiv. Vânzătorii nu au vreme de negociat; cântăresc şi cară sacii în portbagaje. Dacă iei o cantitate mai mare, scad tariful.
Ce mai, un mic angro ambulant. Continui drumul spre Covasna şi la Hanul de lângă lac întorc. Şi acolo se vând cartofi într-un mic refugiu! Mi-am făcut deja o idee.
Cartofi de vânzare şi pe malul Lacului, la Reci
O „afacere” izbutită
Îl ştiu pe unul dintre aşa-zişii „negustori”. Se vede de la o poştă că nu este el producătorul, ci doar intermediarul. Stă toată ziua în frig şi pe vreme bună ori rea, pentru nişte bănuţi. E bruneţel şi tinerel.
Îi spun că am cumpărat şi anul trecut, şi acum doi ani de la el, ba i-am făcut şi o poză. Îşi aduce vag aminte. Zâmbeşte. La câţi muşterii îi trec prin faţă, ce să zică şi el.
„Păi, ce faci?, clienţilor vechi nu le laşi din preţ?” Dă afirmativ din cap. Parcă se numeşte Zoli, dacă mai ţin bine minte, şi este din Bita. Fiindcă “mă cunoaşte”, chipurile, obţin 1 leu pe kg. Iau doi săculeţi şi mă întorc acasă mulţumit.
A fost un mic succes personal în afacerea cu „Solanum tuberosum”, cum se numeşte ştiinţific cartoful – această… „valută forte” a covăsnenilor. Am târguit la jumătate de preţ comparativ cu produsul similar din supremaket, stimulând şi economia locală.
Bine, nu zic nimic acum despre evaziunea fiscală care înfloreşte de ani buni pe marginea şanţului în comunele covăsnene pe unde trec drumurile naţionale, căci aceşti negustori ambulanţi nu plătesc nici o taxă la stat. Mă gândesc însă cu câtă trudă muncesc bieţii ţărani din zori şi până seara, pe arşiţă şi ploaie, iar câştigul pare de cele mai multe ori iluzoriu. Aşa cum se întâmplă şi acum.
•••ŸŸŸ
…Viaţa însă merge mai departe, iar oamenii locului trebuie să ţină la tradiţia lor de straşnici cultivatori de cartofi. La anul să sperăm că le va fi mai bine…
Horia C. Deliu
