„Clepsidra cu fum” de Anthonia Amatti
Varii motive, cele mai multe obiective, m-au împiedicat să scriu până acum (deşi aş fi dorit) despre cartea de poezie a anului 2012 intitulată „Clepsidra de fum”, semnată de „poeta cu… cetăţenie universală” – Anthonia Amatti.
Am numit-o aşa în semn de prietenie, fiindcă domnia sa s-a născut la Hunedoara, a studiat la Cluj, a locuit şi predat ani buni franceza la Brăila, iar anii din urmă, cei ai maturităţii şi împlinirii artistice i-a trăit în staţiunea Covasna. Să mai adăugăm că încă din tinereţe s-a preumblat prin multe ţări, ca atare socot că merită apelativul amintit, oriunde simţindu-se ca acasă.
Cuvântul – „toiagul spupravieţurii”
Filolog de viţă veche, profesoara Mioara Nicolau s-a aplecat de fiecare dată cu migală asupra manuscrisului. Aceasta fiindcă a dorit să desluşeacă semnificaţia vocabulelor, mai cu seamă a celor cu valenţe poetice, iscodind ca un cercetaş tainele lor ascunse.
Cuvântul a reprezentat în viziunea sa „toiagul supravieţuirii”, pe care s-a sprijint în lungul drum străbătut prin viaţă. Dezghiocând învelişul semantic al cuvintelor, adesea enigmatic, poeta a scos la lumină noi faţete, noi conotaţii ale vorbelor pe lângă care trecem uneori nepăsători.
Şi în „Clepsidra de fum”, ca şi în unele din volume anterioare, găsim o nuanţată viziune asupra Logosului. Aşa cum numai un mânuitor cu har al cuvintelor de talia sa este capabil să intuiască sensurile ce scapă omului obişnuit.
„Poeţii-şi caută încă salvarea prin CUVÂNT/ Coboară pe cărarea ce urcă către sine/ Tăcerea vinovată de piatră şi pământ/ Alunecă pe urma luminii celei line/ (…) Punte-ntinde stihul spre margine de cer/ Şi din noroi înalţă un curcubeu în zori/ În urma lui rămâne un dar plin de mister/ Spălând cu veşnicia umbre şi fum şi nori”, spune atât de inspirat autoarea în poemul „Dedicaţie”.
În viziunea lui Platon, logosul reprezenta, nu-i aşa?, puterea prin care Demiurgul proiecta şi orânduia creaţia. Fiecare scriitor poate să mânuiască – dacă are talent şi deţine meşteşugul inefabil al modelării expresiei – forţa de a construi o lume pură, numai a sa, dar râvnită de ceilalţi.
Iar pentru a nu se pierde manuscrisul cuvintelor nerostite, Anthonia Amatti afirmă fără ca noi să o putem contrazice: „Cuvântul meu bizar, alunecos, s-a refugiat într-un mulaj/ Uitat e în limba moartă a scoicii fără perlă/ De-ar renaşte ar fi doar silabe înăbuşite de un cântec, amuţit în singurătate”.
Performanţă de invidiat
Pentru citiorii mai puţin avizaţi să spunem că autoarea despre care scriem aceste rânduri deţine o perfomanţă aparte pentru viaţa culturală a judeţului Covasna. Anthonia Amatti este singura membră de expresie română a Uniunii Scriitorilor din ţara noastră ce activează în acest spaţiu geografic (!), chit că sunt şi alţi intelectuali, prozatori, poeţi, istorici, eseişti, sociologi, ziarişti care au la activ volume, însă în mod suprinzător nu fac partea din amintita organizaţie profesională de elită!
Elogiată în două antologii literare, beneficiind de recenzii şi interviuri în presă, poeta care a debutat târziu, abia în anul 2002 cu volumul „Treceri”, a ajuns la o frumoasă recoltă, într-un deceniu.
Aproape în fiecare an a lansat câte un nou titlu: „Al cincilea anotimp”, „Triptic spiritual”, „Hoinar pe portativ”, „Pelerinaj printre file”, „Contraste”, „Lungul drum al vieţii către viaţă”, „Igluuri la Tropice”, iar în 2012 acest suav mănunchi de poeme, „Clepsidra cu fum”.
Ce graţios îşi exprimă distinsa autoare starea actuală: „Am hoinărit pe portativele vârstelor/ Am călătorit de la Pol la tropice/ Pelerin printre filele cărţilor am găsit frumuseţe şi inspiraţie”.
•••
La finele unui an rodnic şi în apropierea altuia nou, să-i dorim să se bucure de aceeaşi putere de muncă, inspiraţie şi sănătate, pentru a ne dărui şi alte volume la fel de izbutite!
Horia C. Deliu
