Cardul SIC pentru elevi şi studenţi, lansat de Asociaţia „Centrum Studiorum’ din Sfântu Gheorghe, are peste 2.000 de utilizatori, care pot beneficia pe baza acestei legitimaţii de diverse facilităţi la spectacole, baze de agrement, servicii medicale, cumpărături, transport, oferte turistice, etc.
Preşedintele asociaţiei, Zsigmond Jozsef, a declarat ieri, pentru AGERPRES, că a iniţiat parteneriate cu peste 130 de instituţii şi firme din ţară, dar şi din străinătate, care acordă în medie reduceri de 10% pentru serviciile sau produsele oferite.
„Printre parteneri avem dentişti, firme de birotică, xerox, o şcoală de şoferi, un producător de mobilă, teatre, librării, biblioteci, dar şi pensiuni din Ungaria, Franţa şi Turcia. În total avem peste 130 de parteneri care acceptă acest card. 10% poate părea puţin, dar reducerea la şcoala de şoferi înseamnă 90 de lei, iar la mobilă chiar şi 200 de lei, care este o sumă semnificativă”, a spus Zsigmond Jozsef. Potrivit acestuia, în prezent există peste 2.000 de posesori de carduri şi solicitări pentru încă 3.000 de legitimaţii.
Cardul SIC a fost lansat în decembrie 2012 pentru elevii şi studenţii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, dar conducerea asociaţiei vrea să extindă programul şi în alte judeţe, pentru început în Cluj şi Braşov. Cardurile se acordă gratuit tuturor elevilor şi studenţilor cu vârste cuprinse între 7 şi 35 de ani, indiferent de naţionalitate şi pot fi solicitate pe site-ul www.siccard.ro.
Legitimaţia SIC Card este singura din ţară în trei limbi (română, maghiară şi engleză) dotată cu cod de bare care se adresează tinerilor, asigurând astfel posibilitatea identificării individuale, a mai spus Zsigmond Jozsef.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES