Conducerea Spitalului Judeţean “Dr. Fogolyan Kristof” a decis instituirea stării de carantină, începând de ieri, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de gripă, viroze respiratorii şi pneumonii, în rândul populaţiei, dar şi în cel al pacienţilor internaţi.

Purtătoarea de cuvânt  a unităţii medicale,  Fülöp Annamária, a declarat că măsura are drept scop prevenirea creşterii numărului de îmbolnăviri, mai ales în rândul pacienţilor internaţi  în spital. „Am luat această măsură în special pentru a proteja pacienţii deja internaţi să intre în contact cu persoanele venite din afară, care pot fi purtătoare  ale  acestor infecţii. Numărul de pacienţi este variabil, fiind diferit de la o zi la alta. Internăm doar cazurile grave, care nu pot fi tratate la domiciliu. Restul cazurilor sunt rezolvate pe loc, bolnavii primind un tratament ambulatoriu. De altfel, multe persoane care prezintă simptome de îmbolnăvire precum febră, tuse, dureri în spate sau în zona căilor respiratorii, sunt sfătuite să meargă imediat la medicul de familie“, a subliniat Fülöp Annamária.

Aceasta a precizat că starea de carantină se va menţine până “la noi dispoziţii” date de către conducerea unităţii spitaliceşti.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail