Polițiștii covăsneni au găsit o soluție prin care să determine câțiva elevi să-și respecte promisiunile privind comportamentul lor.

Mai exact, pe parcursul  acestui an școlar,  polițiștii de la Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean  (IPJCovasna  au susținut,  în fața a circa 600 de elevi  din clasele I – XII  din zonele Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, expuneri pe diferite teme, începând de la siguranța rutieră, siguranța online, prevenirea furturilor, prevenirea faptelor comise cu violență. Pentru a implica în mod direct copiii, polițiștilor le-a venit ideea ca la finalul acestor expuneri, să-i roage pe elevi să scrie pe o foaie de hârtie un mesaj privind propria siguranță.

 

Practic,  elevii trebuiau  să-și asume câte o „misiune” de autoprotecție, de exemplu, „nu vreau să devin victima accidentelor rutiere”, „nu o să îmi postez datele personale pe rețele de socializare”, „nu o să fur mașina lui tata”, „o să mă comport frumos cu ceilalți”.

„Am ales mesaje care pot fi cuantificate, verificate într-un anumit fel. Avem semnale pozitive. În funcție de rezultatele evaluărilor vom încerca să-l extindem în tot județul.  Scopul este de a conștientiza în sinea copilului nevoia de autoprotecție și de a adopta un comportament dezirabil, un fel de modelare a autocontrolului prin propriile forțe. Eu dacă îmi propun ceva, trebuie să și reușesc. Eu zic că acest program se va bucura de succes. O să vedem. Sunt foarte curios. Ideea de la care a pornit a fost cum să îi responsabilizăm puțin pe copii”, a declarat șeful Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, comisar șef de poliție Tóth Sigismund.

 

Mesajele au fost păstrate de către învățătorii sau diriginții elevilor, iar luni, 3 iunie 2019, polițiștii au revenit într-o școală pentru a face prima evaluare a comportamentului copiilor.

Astfel, la o școală din mediul rural au fost deschise mesajele elevilor din clasele V-VIII, iar polițiștii, împreună cu profesorii și elevii, au evaluat în cadrul unei sesiuni de discuții libere cum au reușit tinerii, sau nu, să îndeplinească ce și-au propus.Printre promisiunile elevilor s-au regăsit mesaje ca: „Nu o să vorbesc urât!”, „Nu voi fi violent!” sau „Îmi voi îmbunătăți situația la învățătură!”.

 

Concluziile acestei activități au fost pozitive, un procent de circa 60% dintre elevii participanți reușind să se țină de promisiunile făcute la începutul anului școlar, când au intrat în acest proiect. Profesorii au relatat chiar că au observat îmbunătățiri în ceea ce privește comportamentul celor care au participat, fiind vizibile dorința și determinarea pentru îndeplinirea a ceea ce elevii și-au propus.

Au existat însă și situații în care promisiunile au fost încălcate, iar în aceste cazuri au fost analizate cauzele care au stat la baza acestor situații, iar elevii respectivi au fost sfătuiți cu privire la ce pot face pe viitor pentru a adopta un comportament preventiv.

Ei au fost totuși felicitați și încurajați pentru faptul că au dat dovadă de sinceritate și au recunoscut că nu au reușit să îndeplinească promisiunile făcute.

Proiectul pilot inițiat de polițiștii covăsneni va fi preluat și în alte județe

„Capsula Timpului. Mesajul meu pentru siguranță!” este un proiect pilot, lansat în premieră de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, ce a fost demarat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna  la începutul acestui an școlar. În urma evaluării activităților desfășurate, polițiștii covăsneni își propun ca pe viitor să extindă proiectul în mai multe școli din județ.

Ideea este apreciată și de polițiștii din alte județe ale țării, care se gândesc chiar să o preia de la covăsneni.

„Avem semnale de la colegi din alte județe că ar dori să preia ideea. Li s-a părut bună și este posibil să fie preluată. Cel mai important este ca mesajul preventiv să ajungă la cât mai multă lume”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj – Marin.

 

Polițiștii au desfășurat și activități pentru prevenirea violenței în familie. Astfel,marți, circa 300 de elevi și profesori au participat la prezentări pe tema prevenirii violenței domestice, modul de acțiune în cazul unor astfel de situațîi. Profesorii au primit și ei informații despre ce ar trebuisă facă în cazul în care iau cunoștință despre asemenea fapte.

Misiunea oamenilor legii, prin astfel de activități, este aceea de a transmite mesajele preventive la cât mai multe persoane. Este importantă implicarea cetățenilor în ceea ce înseamnă prevenirea criminalității, întrucât eforturile polițiștilor de a menține climatul de siguranță publică trebuie să fie dublate de comportamentul oamenilor, în sensul de a respinge acele comportamente contrare legii sau antisociale.

Activitățile în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității vor continua până pe data de 7 iunie a.c., iar zilele ce urmează vor fi dedicate siguranței rutiere și prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului.

 

Larisa AXINIA

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail