Cantităţile de materiale reciclabile colectate selectiv au crescut anul trecut în medie cu peste 30% în municipiul Sfântu Gheorghe.

Directorul societăţii de salubrizate Tega din Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba, a declarat pentru AGERPRES că anul trecut s-au colectat 468 de tone de hârtie, cu 20% mai mult decât anul anterior, şi 222 de tone de sticlă, cu 38% mai mult decât în 2011. Dar cea mai mare creştere, de 46%, s-a înregistrat la plastic – de la 230 de tone la 337 de tone. Toth Birtan Csaba a menţionat că o contribuţie importantă au avut-o atât cetăţenii, cât şi angajaţii societăţii care au avut sarcina de a selecta deşeurile reciclabile aduse zilnic în rampa de gunoi a oraşului.

“Am angajat cinci zilieri care au lucrat la colectarea selectivă a deşeurilor la rampa de gunoi, iar astfel cantităţile au crescut semnificativ”, a spus Toth Birtan Csaba.

Potrivit acestuia, veniturile realizate de Tega în urma valorificării acestor deşeuri reciclabile s-au cifrat la 481.000 de lei în anul 2012, faţă de 390.000 de lei încasaţi în anul precedent.

Toth Birtan Csaba a mai spus că unul dintre obiectivele prioritare din acest an este creşterea cantităţilor de deşeuri reciclabile, iar în acest scop vor fi organizate periodic acţiuni şi concursuri dotate cu premii stimulative.

Locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe au la dispoziţie 132 de puncte de colectare, unde există containere separate pentru deşeuri din plastic, hârtie şi deşeuri de sticlă.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail