Candidatul PDL, Constantin Holospin, s-a retras din cursa pentru Primăria staţiunii Covasna cu doar câteva ore înainte de încheierea sesiunii de depunere a candidaturilor.

Potrivit Biroului Electoral, Holospin şi-a depus candidatura în cursul dimineţii de luni, dar după-amiază şi-a retras-o fără explicaţii.

În cursa pentru funcţia de primar al staţiunii Covasna rămân patru persoane – actualul viceprimar Thiesz Janos care va candida din partea UDMR, Malnasi Laszlo Levente, fost primar al oraşului între anii 1992-2000, propus de Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Tabalai Gheorghe susţinut de Forţa Civică şi Popica Sorin Iordan, care candidează ca independent.

Termenul pentru depunerea candidaturilor a expirat ieri la miezul nopţii, iar alegerile pentru desemnarea noului primar al staţiunii Covasna, rămasă vacantă la sfârşitul anului trecut, vor avea loc pe data de 3 februarie. Campania electorală se va desfăşura în perioada 20 ianuarie-2 februarie, a precizat Prefectura Covasna.

Alegerile parţiale au loc ca urmare a decesului fostului primar al staţiunii Covasna, Lorincz Zsigmond, de profesie economist. Acesta a încetat din viaţă în urma unui infarct pe data de 23 noiembrie 2012, la vârsta de 48 de ani. Lorincz fusese ales primar pe listele UDMR Covasna şi se afla la cel de-al doilea mandat.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail