Nemărginita putere a creaţiei divine i-a dăruit omului două unelte esenţiale: curiozitatea şi imaginaţia; curiozitatea, pentru a scormoni lumea în care trăieşte şi marele univers, şi imaginaţia, pentru a călători cu mintea în toate direcţiile, în trecut, prezent şi viitor, şi a înţelege astfel cine este el şi unde trebuie să ajungă.
. .
Dar pentru că omul mai avea nevoie de încă multe alte unelte, în primul rând materiale, mintea lui scormonitoare s-a pus pe lucru şi le-a creat, iar acum, când le stăpâneşte şi-l ajută în împlinirea scopurilor sale, omul a luat avânt şi, paralel cu truda lui zilnică pe pământ, şi-a îndreptat privirea şi spre stele, trimiţându-şi deja primii mesageri să exploreze alte corpuri cereşti, în căutarea unor confraţi.
Dar să vedem ce-i mai trece prin cap fiinţei pământene numită OM şi până unde-l duce mintea, căci aşa cum ne informează o ştire descoperită în cotidianul de informaţii şi reportaje Transilvania Expres, Nr.7069 din 26-27 noiembrie 2016, „Primul transplant de cap ar putea avea loc anul viitor”. Aşa aflăm că neochirurgul italian Sergio Canavero, deşi criticat de multe ori pentru planul său, „nu s-a lăsat descurajat şi a anunţat în timpul lansării unui proiect de realitate virtuală că speră să utilizeze acest program pentru ca pacientul – rusul Valery Spiridinov – să se obişnuiască cu experienţa obţinerii unui nou corp”.
Cică operaţia ar consta în „criogenizarea capului lui Spiridinov şi îndepărtarea lui de pe corp, urmând să fie ataşat corpului donatorului”, şi că locul unde ar urma să fie efectuată respectiva operaţie ar putea fi în Marea Britanie. Toate acestea însă prezintă şi un risc, deoarece, după cum anunţă ştirea, „La polul opus, un expert a afirmat că operaţia ar putea duce la „reacţii psihologice neaşteptate” şi că experienţa ar putea fi „mai rea decât moartea”.
Ce putem spune noi, decât că acest subiect este de domeniul filmelor horror, şi totuşi, dacă până acum oamenii de ştiinţă din medicină au reuşit să transplanteze aproape toate organele vitale ale fiinţei umane, de ce n-ar încerca şi cu capul, căci vorba din popor: „Unde nu-i cap, vai de picioare”. Şi, dacă stăm să ne gândim bine, mulţi oameni, după cum se manifestă, dau dovadă că n-au capul sănătos…
În toate domeniile ştiinţa avansează cu rapiditate. Într-o recentă ştire televizată ni s-a prezentat o maşină care „se transformă”, coborâtă parcă direct din seria filmelor „Transformers”. Mai aflăm că japonezii ar pune la dispoziţie 173 de milioane de dolari pentru a construi un supercomputer care „să-i ajute să conceapă şi să îmbunătăţească automobile fără şofer, roboţi etc.” Şi în fiecare zi apar pe piaţă mii de noi invenţii care fac lumea noastră tot mai avansată dar, din nefericire, şi mai alienată, căci viaţa devine tot mai trepidantă şi mai stresantă pe zi ce trece. În această situaţie, ce se poate face atât timp cât „binefacerile” progresului sunt necesare?
Revenind la japonezi, trebuie să mărturisim că avem toată admiraţia pentru eficienţa cu care acţionează, atât în timp normal, cât şi în timpul catastrofelor. Acum, aceşti „samurai moderni” luptă „pe toate fronturile” pentru a deveni o putere tehnologică mondială. Sursa descoperă.ro, cu trimitere la Business Magazin, ne informează că „În 2020, Tokyo va fi din nou oraşul gazdă al Jocurilor Olimpice, iar niponii au decis să profite de moment pentru a pune în circulaţie un nou tren de mare viteză, denumit „maglev”, care a atins în timpul unui test viteza de 603 kilometri pe oră”, deci la concurenţă cu trenul Hyperloop „anunţat anul acesta de Elon Munsk”, care „ar urma să circule între Los Angeles şi San Francisco cu o viteză de peste 1.000 de kilometri pe oră”, ceea ce pentru noi, românii, pare de domeniul fantasticului, dar care fantastic, pentru japonezi şi americani, a devenit o realitate.
Mai mult de atât, după o altă ştire apărută pe descoperă.ro (!4.11.2016), după sursa RFI, tot japonezii pregătesc „trenul invizibil” care ar urma să intre în funcţiune în anul 2018: „O arhitectă japoneză recunoscută lucrează la un proiect inedit, prin care vrea să realizeze un tren de navetişti cum nu s-a mai văzut până acum”, vagoanele urmând să fie semitransparente şi cu suprafeţe exterioare ca nişte oglinzi, pentru ca „trenul să se integreze cât mai bine în peisajul natural din regiunile pe care le tranzitează”.
Şi aşa, străbătând cu paşi repezi prezentul, ne îndreptăm în viteză de „maglev” („levitaţie magnetică”) spre viitor, un viitor pe care l-am vrea luminos, dar care totuşi pare incert, căci omul, tot mai legat de lumea sa materială, adesea uită de Dumnezeu şi o ia pe căi greşite.
Cu toate acestea, ca buni creştini, să sperăm că nu ne vom rătăci calea şi în întunericul ce ne înconjoară vom şti să ajungem cu bine la lumina binecuvântării divine. Până atunci ar fi bine să aibă grijă fiecare de capul lui, ca să nu trebuiască transplantat…
Mihai Trifoi