Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop se reia cu organizarea în zilele de 3 şi 4 septembrie a Trofeului Teliu, cea de-a şasea etapă a calendarului competiţional 2016.

Pe traseul din apropierea Braşovului, pe o porţiune din DN10 Braşov-Buzău, vor concura cele mai importante nume ale campionatului, un număr de 76 de concurenţi aflându-se pe lista de înscrieri, informează într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, organizatorii competiţiei.

„Desfăşurat pe un frumos traseu, parte a drumului ce leagă Braşovul de Buzău, cu startul la ieşirea din localitatea Teliu, această etapă a reuşit să atragă de fiecare dată un număr important de participanţi. Aproape jumătate dintre concurenţi vor evolua în grupa H iar cea mai spectaculoasă clasă, H4, are 14 înscrişi. Liderul clasamentului OPEN, Bogdan Cuzma (Mitsubishi Lancer EVO IX), va trebui să le ţină piept urmăritorilor săi, toţi piloţi ai unor Mitsubishi Lancer EVO: Lucian Răduţ (învingătorul de anul trecut de la Teliu) şi Eduard Stan. Deşi nu a luat startul în toatele etapele din acest an, campionul en-titre Paul Andronic, se va afla şi el la startul Trofeului Teliu. Ovidiu Zaberca şi Dan Prepeliţă sunt alţi candidaţi la podiumul clasamentului general, alături de campionul bulgar Lyuben Kamenov. Pentru acesta din urmă, Trofeul Teliu va fi a treia etapă la care a participat în România, după cea de la Rânca din 2015, şi Marele Premiu al Oraşului Braşov din vara acestui an. Andrei Şerban şi Gabriel Ene sunt pregătiţi pentru duelul celor mai rapizi piloţi ai categoriei 2 Roţi Motrice (F2)”, se precizează în comunicatul de presă.

Grupele N şi A sunt şi ele reprezentate la Teliu. Călin Maniţiu şi Alexandru Mitroi vor scrie un nou capitol al luptei pentru titlul grupei N, iar Bogdan Ungureanu va încerca să-şi adjudece încă odată victoria grupei A, categorie care beneficiază de un „invitat VIP”, campionul naţional de raliuri Dan Gârtofan.

Sâmbătă, 3 septembrie, sunt programate trei runde de recunoaşteri şi trei runde de antrenamente cronometrate, acestea din urmă urmând să decidă ordinea de start pentru manşele de concurs. Cele două „urcări” de concurs vor avea loc duminică, 4 septembrie, de la orele 14,00 respectiv 16,30.

DN10 Braşov-Buzău va fi restricţionat circulaţiei publice în zilele de concurs astfel: sâmbătă, 3 septembrie, între orele 8,30-13,30 şi 15,00-20,00, iar duminică, între orele 8,30-12,00 şi 13,30-19,00. Trofeul Teliu se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi este organizat de Auto Blic Braşov.
AGERPRES . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail