Astăzi, 3 februarie 2017, începând cu ora 20:00, în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, are loc meciul din cadrul etapei a X – a a Campionatului județean de baschet amator Covasna, disputat între echipele Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Locul 3) şi Drink Team (Locul 6).

***

Prima victorie pentru echipa Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) la începutul sezonului competiţional 2017 s-a înregistrat în etapa trecută a Campionatului, desfășurată în data de 20 ianuarie (a.c.). Meciul, disputat între echipele North Zsola şi MNCR, le-a asigurat acestora din urmă clasarea pe locul 3 în campionat.

Echipa MNCR a fost compusă din jucătorii: Chiricescu, Socaciu, Neagoe, Ursăciuc, Moldovan, Soare, și Buzea; iar echipa North Zsola din jucătorii: Torok, Maksai, Mezei, Pap, Pacso, Deak, Pisti, și Magyari.

„Startul de partidă a fost unul foarte bun pentru echipa North Zsola, care a reuşit să marcheze 8 puncte consecutive, iar la jumătatea primului sfert, a condus cu scorul de 8-2. Echipa MNCR a revenit în a doua parte a sfertului şi a preluat conducerea pe tabelă cu scorul de 12-10. În sfertul al doilea, echipa MNCR a jucat bine în faza ofensivă şi a mărit diferenţa pe tabela de marcaj, la 30-22. Sfertul al treilea a fost unul echilibrat, cu un joc de baschet de bună calitate, practicat de ambele echipe. Echipa MNCR a reuşit să marcheze în acest sfert 3 coşuri de 3 puncte prin Chiricescu (1) şi Buzea (2), prin care a mărit diferenţa de scor la 48-35. În ultimul sfert al partidei, MNCR a reușit să menţină un ritm de joc foarte bun iar la fluierul final al arbitrilor, tabela indica scorul de 62-45 în favoarea MNCR.”, au precizat reprezentanții echipei Muzeului pe pagina de socializare Facebook.

Patru recorduri înregistrate de MNCR în cea de-a IX-a etapă

Echipa Muzeului a reușit să înregistreze cele mai multe puncte la nivel de echipă (62 puncte) dar și cele mai multe puncte marcate de jucătorul Chiricescu Andrei (25 puncte); cele mai multe coşuri de 3 puncte marcate prin jucătorul Dan Buzea (5 coşuri); și cele mai multe coşuri de 3 puncte marcate la nivel de echipă (7 coşuri).

Mai multe detalii despre acest campionat pot fi accesate pe site-ul web www.sepsikosar.ro.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail