A.S. Atletico ,,STEAUA” în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna (I.S.J Cv),  Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Covasna (D.J.T.S.Cv.) şi Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR), vă invită să participaţi în perioada 21-22 martie 2015, de la ora 10.00, la turneul de fotbal „Cupa Tinere Speranţe”, ediţia a II-a,  în sala Szabo Kati.

Acest turneu se desfăşoară în cadrul programului ,,Sfântu Gheorghe sprijină sportul” implementat de Primăria Sfântu Gheorghe şi are ca obiectiv sprijinirea şi promovarea fotbalului în şcoli prin intermediul competiţiilor sportive. La acest campionat vor participa echipe de fotbal ale şcolilor primare și gimnaziale din Sfântu Gheorghe.

Cupa „Tinere Speranţe”, ediţia a II-a la fotbal, reprezintă un bun prilej de popularizare a fotbalului în rândul copiilor şi tinerilor. Prin derularea acestui proiect, organizatorii asigură cadrul propice de dezvoltare a aptitudinilor sportive la fotbal, promovând totodată beneficiile practicării fotbalului într-un mod oficial, prin intermediul întrecerilor sportive dintre unităţile de învăţământ.

Sâmbata turneul  incepe la ora 10:00, iar duminica de la ora 8:30, tot duminica la ora 14:00 se va juca un meci între Atl. STEAUA și o selecționată a antrenorilor locali, meci în care va juca și Miodrag Belodedici.

Pe lângă cupe, diplome şi medalii, organizatorii campionatului de fotbal vor acorda şi premii speciale pentru participanţi şi câştigători. La festivitatea de premiere va participa internaţionalul Miodrag Belodedici, ambasador UEFA.

            Vă aşteptăm cu drag!

 

Antrenorul echipei A.S Atlletico STEAUA                                     Ambasador UEFA

                Lazar Mihail                                                                     Miodrag Belodedici

           

 

 

. .

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail