Un grup de iniţiativă, format din mai mulţi activişti pentru protejarea mediului din municipiul Sfântu Gheorghe, au demarat joi o campanie de strângere de semnături cu scopul de a determina autorităţile locale să găsească un alt amplasament pentru parcul de divertisment preconizat a fi construit în apropierea staţiunii Şugaş Băi.
Toró Attila, unul dintre iniţiatorii acţiunii, a declarat, pentru AGERPRES, că semnăturile vor însoţi o petiţie ce va fi adresată autorităţilor locale.
„Cerem ca amplasamentul programului de dezvoltare locală cu scop sportiv, educativ şi distractiv adoptat de Consiliul local să nu fie pe pădurile înregistrate ca păşuni de lângă Fântâna Honvéd. Cerem păstrarea stării naturale a zonei de lângă Fântâna Honvéd. În acelaşi timp, încurajăm conducerea oraşului să aprobe investiţii care garantează păstrarea zonelor verzi şi a pădurilor, totodată dezvoltă oraşul”, a declarat acesta.
Toró Attila, care a depus săptămâna trecută o plângere prealabilă la Primăria Sfântu Gheorghe, susţine că terenul pe care este prevăzută realizarea acestei investiţii figurează în acte ca păşune, dar în realitate este împădurit pe o suprafaţă pe circa 70%.
„Nu suntem împotriva investiţiei, ci împotriva locaţiei. Ar fi bine să se găsească alt loc, iar Primăria ar trebui să dea dovadă de mai multă transparenţă şi să informeze corect populaţia. Aici e vorba despre distrugerea unui habitat din jurul oraşului”, a spus acesta.
Family Adventure Park, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de dezvoltare a turismului în judeţul Covasna, vizează construirea unui parc de aventură pe o suprafaţă de 12 hectare între municipiul Sfântu Gheorghe şi staţiunea Şugaş Băi.
Acesta ar urma să se realizeze printr-o investiţie public-privată evaluată circa 4,7 milioane de euro şi prevede, printre altele, construirea unui orăşel în miniatură, unde vor fi reproduse, prin tehnologia 3D, clădiri şi monumente renumite din întreaga lume, a unui observator astronomic, a unui Alpin Coaster pe o lungime de un kilometru, a unui lift subacvatic, a unui cinematograf şi a unui parc de aventură.
Iniţiatorii parcului estimează că acesta ar putea fi finalizat în maximum 16 luni, iar în primul an de funcţionare va fi vizitat de circa 100.000 de persoane, urmând ca numărul să crească cu 10% anual.
Proiectul se înscrie în Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sfântu Gheorghe şi are ca scop dezvoltarea turismului şi diversificarea spaţiilor de agrement.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES