Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității și Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna desfășoară o campanie cu caracter preventiv pentru informarea și conștientizarea populaţiei cu privire la riscurile determinate de nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor C.F., triaje și zonele adiacente.

Campania este adresată călătorilor care folosesc transportul pe calea ferată și populației din zonele adiacente gărilor/depourilor.

 

Activitățiile conexe campaniei constau în transmiterea mesajelor cu caracter preventiv și organizarea de acţiuni informativ-preventive pentru cetățenii care folosesc transportul pe calea ferată.

 

Astfel, în incinta stației CFR din municipiul Sfântu Gheorghe, pe panourile de afișare electronica, au fost difuzate o serie de materiale video cu caracter preventiv iar călătorilor le-au fost distribuite, prin intermediul caselor de bilete, pliante ce conțin informații preventive referitoare la conduita ce trebuie adoptată în proximitatea căilor ferate și a stațiilor C.F.

 

Totodată, polițiștii desfășoară activități preventive, aducând la cunoștința  persoanelor care călătoresc folosind mijloce de transport pe calea ferată, măsurile preventive în vederea reducerii riscului ca acestia să fie implicați în evenimente  neplăcute în proximitatea căilor ferate.

 

Campania denumită ,,SELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEȚI” va continua până în luna ianuarie 2021 și se desfășoară la nivel național.

 

În sensul celor prezentate anterior, pentru prevenirea producerii incidentelor în care sunt implicați călătorii la nivelul sau în proximitatea căilor ferate polițiștii vă aduc la cunoștință următoarele:

O fotografie pe tren poate părea o idee bună pentru o postare în social media, însă riscurile pe care escaladarea unui vagon de tren le presupune, în principal cel de producere a arcului electric și a electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune (27.000 volţi), nu merită să fie asumate în niciun caz.

De menționat este faptul că arcul electric se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acesta, căderea de la înălțime poate produce traume grave.

Este foarte important să nu escaladați trenurile și să nu atingți cablurile electrice, șinele sau orice fel de instalație electrică și să nu staționați în proximitatea acestora!

Totodată, în stațiile C.F. sau în zonele adiacente căilor ferate nu traversați prin locuri nemarcate sau nesemnalizate, folosiți pasarele, pasaje și treceri pietonale și manifestați atenție sporită în momentul în care vă angajați în traversarea căilor ferate.

 

 

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail