Asociaţia Tinerilor Maghiari din Transilvania (EMI) a demarat o campanie de folosire a limbii maghiare în spaţiile publice din municipiul Sfântu Gheorghe, oferindu-le cetăţenilor plăcuţe inscripţionate bilingv.
Preşedintele asociaţiei, Nemes Elod, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în această campanie sunt implicaţi 30 de voluntari, care luna aceasta vor împărţi în total 1.200 de tăbliţe inscripţionate în limbile română şi maghiară cu textele ‘Parcarea interzisă’ şi ‘Câine rău’.
„Mesajul campaniei este să ne folosim limba maternă peste tot în viaţa publică. (…) Am început această campanie în anul 2009 şi putem spune că, de atunci şi până acum, în decurs de trei ani, s-au făcut progrese în ce priveşte folosirea plăcuţelor bilingve. Vom continua cu inscripţionarea în oraş şi prognozăm să încheiem această campanie în anul 2012”, a afirmat Nemes Elod.
Proiectul este susţinut şi de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care a apreciat implicarea societăţii civile în „promovarea multilingvismului şi multiculturalităţii”. Edilul a spus, în context, că ar aprecia dacă şi patronii magazinelor ar da dovadă de respect faţă de membrii comunităţii locale de etnie maghiară şi ar afişa inscripţii bilingve. „Eu ca primar nu pot să îi oblig să facă acest lucru, nu am pârghii, dar pot să le transmit oamenilor de afaceri, ca pe o rugăminte, să pună afişe şi în limba maghiară şi să aibă angajaţi care vorbesc această limbă, pentru că reprezintă un gest de normalitate într-un oraş cum este Sfântu Gheorghe, unde 75% dintre cetăţeni sunt maghiari”, a afirmat Antal Arpad.
În iarna anului trecut, EMI a organizat un scurt protest în faţa unui supermarket din municipiul Sfântu Gheorghe pentru a determina conducerea acestuia să pună afişe şi în limba maghiară. Conducerea asociaţiei le-a recomandat cetăţenilor ca, în caz contrar, să boicoteze firma şi să cumpere din alte magazine în care sunt trataţi cu respectul cuvenit.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES