. . Câteva sute de vişini vor fi plantaţi în mai multe şcoli din judeţul Covasna, în cadrul campaniei „Plantează în România”, iniţiată de asociaţia „Creştem România împreună”.

Hetti Adriana Benedek, reprezentanta asociaţiei, a declarat ieri, pentru AGERPRES, că aproximativ o sută de persoane, printre care elevi şi cadre militare, au participat la sfârşitul săptămânii trecute la o acţiune de plantare în localităţile Covasna şi Zagon, în cadrul căreia au fost plantaţi aproape 7000 de puieţi. De asemenea, săptămâna aceasta va demara o campanie în circa 150 de şcoli din judeţ, prin care vor fi plantaţi câteva sute de vişini.

Campania „Plantează în România” se va derula anul acesta în 11 judeţe din ţară şi urmează să fie extinsă anul viitor la nivel naţional, unul dintre obiectivele principale ale proiectului fiind şi crearea unei mişcări de uniune naţională pentru protecţia ‘aurului verde’ şi a naturii, în general.

O altă acţiune de plantare s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în zona Sfântu Gheorghe-Vâlcele, la iniţiativa mai multor organizaţii nonguvernamentale, sprijinite de Fundaţia Mihai Eminescu Trust.

Reprezentantul asociaţiei Pro Silvicultura, Lakatos Laszlo, a declarat pentru AGERPRES că în cursul zilei de sâmbătă au fost plantaţi aproape 3000 de puieţi în zona Sfântu Gheorghe-Vâlcele, pe un teren afectat de calamităţi, precum şi la Valea Crişului, la acţiune participând peste 60 de voluntari. Potrivit acestuia, acţiunile vor continua zilele următoare atât în zona Vâlcele, cât şi în Zagon unde vor fi plantaţi în jur de 1000 de puieţi.

Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a menţionat că în prima jumătate a acestei luni vor mai avea loc şi alte acţiuni de plantare, la iniţiativa instituţiei pe care o conduce sau a unor organizaţii nonguvernamentale.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail