. . Membrii Sindicatului Sanitas s-au întrunit ieri, la București, pentru a trage concluziile în urma evaluărilor care au fost efectuate la nivel național, în privința abuzurilor la care sunt supuse cadrele medicale. 

În cadrul acestei  întrevederi, membrii Sindicatului Sanitas au dezbătut situația cadrelor medicale și au tras concluzii în urma evaluărilor pe care le-au efectuat în cadrul campaniei „Nu agresați cadrele medicale”. Cu acest prilej, Ministrul Sănătății Patriciu Achimaș – Cadariu, prezent la conferință, și-a arătat susținerea față de creșterea salarială a personalului angajat în sistemul sanitar, cu încă 25%.

„A avut loc o conferință intermediară, campania va mai continua o perioadă. Normal ea a fost proiectată până în data de 31 martie, dar dacă va fi nevoie se va mai continua, încă o săptămână-două, pentru diseminare. S-au tras niște concluzii în urma evaluărilor care s-au făcut.” – a explicat președintele Sindicatului Sanitas, Vasile Neagovici.

Potrivit acestuia, în timpul campaniei „Nu agresați cadrele medicale” s-a descoperit faptul că de-a lungul timpului au existat foarte multe agresiuni asupra cadrelor medicale angajate în cadrul Serviciului de Ambulanță sau la Unitățile de Primiri Urgențe (UPU).

„Stăm destul de rău în sensul în care este un număr foarte mare de agresiuni și în general procentul este mult mai mare în zona de prim contact, în cazul celor mai solicitate servicii: ambulanța, UPU, medicina de familie. Procentul se înjumătățește la nivel de spitale, trecând peste secțiile de urgență. (…)”. – a mai spus Vasile Neagovici.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail