Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin structurile sale specializate de la nivel central şi teritorial, va continua campania de vaccinare antirabică la vulpi pe teritoriul României, începând din 26 octombrie 2016 . . .
Într-un comunicat de presă transmis către redacția noastră de reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna se menționează că acţiunea se înscrie în Programul strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România.
Potrivit directorului executiv al DSVSA Covasna, Siko Barabasi Sandor, în cadrul campaniei se vor distribui un număr 5.334.375 de doze de vaccin antirabic, sub formă de momeli vaccinale pentru vulpi distribuite aerian pe o suprafaţă de 431.510 km², precum și un număr de 37.200 momeli vaccinale distribuite manual.
Administrarea aeriană a vaccinului presupune distribuirea a 20 de momeli vaccinale/km², din avion, respectându-se regimul meteorologic, densitatea de distribuire şi rutele de zbor stabilite de către specialişti
Administrarea manuală a momelilor vaccinale se realizează de către reprezentanţii fondurilor de vânătoare împreună cu medicii veterinari oficiali din cadrul D.S.V.S.A. judeţene, prin amplasarea de momeli vaccinale la vizuină. Aplicarea manuală a momelilor vaccinale la vizuină se face în jurul localităţilor, a lacurilor şi a drumurilor publice.Este interzisă distribuirea vaccinului pe teritorii locuite, în apă, pe drumuri publice sau în apropierea spaţiilor locuite din cadrul zonelor vizate.
De asemenea, în aceeaşi perioadă şi în aceleaşi zone se va efectua campania de avertizare a populaţiei prin distribuirea şi afişarea de materiale informative (afişe informare, avertizare si materiale informative cronologice), pentru preîntâmpinarea unor eventuale evenimente nedorite.
La minim 45 de zile după finalizarea acestei campanii, va fi efectuată vânătoarea de vulpi, pentru a se face evaluarea eficienţei vaccinării.