Căminul „Zathureczky Berta” din Sfântu Gheorghe a anunțat încheierea proiectului vizând socializarea între câțiva copii din municipiu și vârstnicii beneficiari ai instituției, demarat la finele anului trecut.
Lansat în cursul lunii noiembrie 2016, proiectul a fost implementat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna și cu sprijinul unor asociații și societăți comerciale, fiind încheiat pe parcursul săptămânii trecute.
În cadrul proiectului, câțiva copii de clasele I-IV au petrecut câteva ore pe săptămână alături de persoanele vârstnice de la Căminul „Zathureczky Berta” și au derulat activități împreună.
Responsabile de proiect au fost Fabian Kinga, asistent social (din cadrul Complexului Zathureczky Berta”) și Rozin Tunde.
„Grupul ţintă al programului a fost compus din copiii lipsiţi de ocrotire părintească, abandonaţi, aflaţi în situaţie de risc sau altă situaţie problematică, ce împiedică dezvoltarea sau intergrarea lor socială şi familială. Sarcina mentorilor a constat în îngrijirea elevilor, sprijinirea educației lor școlare, transmiterea experiențelor din trecut, arătarea unei atitudini deschise spre viitor.” – a declarat directorul Complexului „Zathureczky Berta”, coordonatorul local al proiectului, Klárik Mária – Antónia.
Potrivit acesteia, programul a debutat implicarea a șase vârstnici și a șase copii, la final rămânând în proiect patru elevi și patru mentori. Întâlnirile dintre cele două generații au avut loc, inițial, de două ori pe săptămână, frecvența acestora scăzând la o întâlnire pe săptămână din cauza programului școlar, a precizat directorul Klárik Mária – Antónia, potrivit căreia proiectul a avut succes, iar activitățile din cadrul acestuia ar putea continua.
„Programele realizate între generaţia tânără şi dintre persoanele de vârsta a treia, de obicei sunt de succes. Într-adevăr concepţiile, trăiriile sunt diferite, dar cu uşurinţă se găsesc interese şi puncte comune. În cadrul programului am întâmpinat câteva dificultăţi, totuşi consider că, per ansamblu acesta a avut succes. Scopul proiectului a constat în facilitarea dialogului dintre generaţii (…).” – a transmis directorul Complexului „Zathureczky Berta”, coordonatorul local al proiectului, Klárik Mária – Antónia.
Potrivit acesteia, evenimentul de încheiere a proiectului a avut loc săptămâna trecută, iar cei implicaţi au primit dipolmă de participare şi dulciuri.
„Participanţii au afirmat că s-au simţit excepţional, că au învăţat reciproc despre generaţii şi mentalităţi diferite, precum au afirmat că nici nu s-au gândit cât de bine a fost să discute despre experienţele trăite. Doi dintre copii au afirmat că vor ţine legătura cu mentorul lor şi în continuare. Doresc să le mulţumesc tuturor care au contribuit şi au participat la realizarea acestui proiect (…).” – a transmis directorul Complexului „Zathureczky Berta”, coordonatorul local al proiectului, Klárik Mária – Antónia.
A.C