Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de lege prin care Vasile Lucaciu (1852 – 1922), militant pentru drepturile românilor din Transilvania, este declarat „Erou al Naţiunii Române”.
S-au înregistrat 232 de voturi „pentru” şi 50 de abţineri.
Proiectul de lege prevede că „pentru cinstirea memoriei lui Vasile Lucaciu (1852 – 1922), considerat una dintre cele mai importante personalităţi politice, culturale şi istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului austro-ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania, şi recunoaşterea eforturilor depuse de acesta pentru realizarea Marii Uniri, este declarat „Erou al Naţiunii Române”.
Deputatul PNL Călin Ioan Bota a declarat că în 2022, pe 29 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Vasile Lucaciu.
„Vasile Lucaciu şi-a dedicat întreaga viaţă luptei românilor pentru unitate, asumându-şi ani grei de închisoare pentru crezul său. A luptat pentru unire şi a fost unul dintre făuritorii ei. E un model pentru noi şi trebuie să transmitem acest model de mare iubitor de ţară şi generaţiilor viitoare”, a spus Bota.
Deputaţii USR s-au abţinut de la vot pe acest proiect de lege.
„Festivalul ipocriziei este foarte mare în Parlamentul României pe o temă care ar trebui să unească, nu să dezbine, pentru că Vasile Lucaciu este un mare român. Dar un mare român are nevoie de dreptate a instituţiilor care trebuie să împartă dreptatea, nu de un festival al ipocriziei în Parlament. Pe strada Vasile Lucaciu, în Baia Mare, există o biserică, există o catedrală care aparţine de drept Bisericii greco-catolice din România, care aparţine de Catedrala greco-catolică din Gherla. Sunt singurele care nu au fost retrocedate şi sunt acum folosite în mod abuziv de către Biserica Ortodoxă din România. Acesta este un abuz faţă de înaintaşii şi fraţii în credinţă ai părintelui Vasile Lucaciu. Ipocrizia este că nu poţi să dai o lege prin care îl declari pe un om, în mod ridicol, erou, el fiind erou prin actele şi faptele sale, dar nefăcând dreptate cultului care a dat acest erou, oamenilor care aşteaptă să slujească în Catedrala din Baia Mare de pe strada Vasile Lucaciu. (…) Noi ne vom abţine la acest proiect legislativ, din aceste argumente”, a declarat deputatul Iulian Bulai.
Proiectul de lege a fost respins de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
AGERPRES