Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede posibilitatea ca talonul de pensie să fie transmis, la cerere, în format electronic, de către Casa Naţională de Pensii Publice.

S-au înregistrat 295 voturi „pentru”.

Proiectul de lege completează art. 109 din Legea nr. 263/2010, în sensul instituirii posibilităţii transmiterii de către Casa Naţională de Pensii Publice, la cerere, în format electronic, pe e-mail sau în contul online deschis în portalul CNPP, a documentului de informare cu privire la sumele plătite beneficiarilor care au optat pentru plata pensiei în cont curent sau cont de card.

„Casa Naţională de Pensii Publice transmite, la cerere, în format electronic, pe e-mail sau în contul online deschis în portalul CNPP, documentul de informare cu privire la sumele plătite beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau în cont de card. Documentul de informare se transmite în format electronic începând cu luna următoare înregistrării cererii, în maximum 48 de ore de la efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau cont de card”, prevede proiectul.

Documentul de informare, transmis în format electronic, produce efecte juridice identice cu documentul de informare cu privire la sumele plătite transmis lunar la domiciliu sau, după caz, la reşedinţă prin serviciul de corespondenţă standard. Acest document în format electronic este acceptat ca document valid în relaţia cu toate instituţiile şi autorităţile publice. Instituţiile şi autorităţile publice care îl solicită nu vor condiţiona oferirea de informaţii sau de servicii de prezentarea documentului în format fizic.

Talonul în format electronic conţine toate elementele de identificare unică de pe documentul fizic omolog.

„Casa Naţională de Pensii Publice arhivează documentele de informare cu privire la sumele plătite transmise în format electronic, în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, în condiţiile tehnice stabilite de Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică”, se mai prevede în proiect.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail