Marţi, înainte de miezul nopţii,  poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului  Tg. Secuiesc au fost sesizaţi despre faptul că pe raza localităţii Caşinul Mic a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit că numitul M. C. din satul Valea Seacă, judeţul Covasna, în timp ce conducea un motociclu neînmatriculat pe un drum vicinal din satul Caşinul Mic, a pierdut controlul asupra vehiculului şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în faţa unui imobil. De asemenea, poliţiştii au constatat faptul că numitul M. C. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar în urma testării alcoolscop s-a stabilit că acesta avea o concentraţie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoanei în cauză i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail