Primul Call Center al Serviciului Public de Ocupare (SPO) din România devine funcţional, începând de ieri, iar specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) răspund la telefonul 021/4444-000 şi oferă informaţii şi îndrumare şomerilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul adjunct al ANOFM, Elena Baboi, manager al proiectului european prin care este cofinanţat acest call center.

„Proiectul Call Center SPO a fost scris în 2008, este implementat de ANOFM începând din septembrie 2010 şi va fi finalizat în luna august a acestui an. Obiectivul de creştere a calităţii şi eficienţei serviciilor furnizate de ANOFM va fi atins prin dezvoltarea unui call center care, telefonic, va furniza informaţii şi îndrumare şomerilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, referitoare, printre altele, la posturi vacante în ţară şi străinătate, burse ale locurilor de muncă, oferte de formare profesională, legislaţia în vigoare, indemnizaţia de şomaj. Începând de luni, Call Center SPO este apelabil la numărul de telefon 021/4444-000, cu tarif normal”, a declarat Elena Baboi.

Aceasta a precizat că, deocamdată, programul de funcţionare este de luni până joi între orele 9.00-16.00, iar vineri de la 9.00 la 13.00.
Testarea şi calibrarea funcţionării noului serviciu au fost încheiate, primele 200 de apeluri telefonice confirmând că, din 8 iulie, toţi cei interesaţi pot lua legătura cu specialiştii ANOFM. Sistemul achiziţionat (centrală telefonică şi software specializat) permite 24 de apeluri în aşteptare.
Call Center-ul este instalat la sediul ANOFM şi dotat cu opt posturi de lucru conectate la un server central în care au fost încărcate trei baze de date, referitoare la beneficiari şi nevoile acestora, legislaţia la zi, instituţiile corespondente sau competente să rezolve solicitările primite.
Proiectul strategic „Call Center SPO” are un buget total de 10,7 milioane lei, din care 75% este finanţare nerambursabilă de la Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” (POSDRU). Partenerii ANOFM sunt Asociaţia „Telefonul copilului”, OSB Consulting GmbH – Austria (sucursala din România) şi Analytika International IT – Management Consulting SRL, care a înlocuit AMS Osterreich – serviciul public de ocupare din Austria.
Vineri, ANOFM a organizat conferinţa de prezentare a rezultatelor obţinute până în prezent în cadrul proiectului strategic „Call Center SPO” precum programarea activităţilor până la finalul perioadei de implementare. Rezultatele intermediare consemnează: un call center funcţional, 190 de persoane din cadrul ANOFM informate sau formate, trei baze de date create, şase workshop-uri de transfer de cunoştinţe şi ateliere de lucru.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail