Am plăcerea să vă aduc azi în atenție câteva mărturii interesante despre localitatea noastră, consemnate de către Charles Boner în al său jurnal de călătorie numit „Transilvania – produsele și oamenii săi”, publicat la Londra, la anul 1865.
Desigur că un occidental, la vremea aceea, căuta în părțile noastre exotismul unor ținuturi puțin cunoscute alor săi. Și, pentru a avea priză la auditoriu, descria mai ales fapte, stări, locuri mirabile. Cam această modă de a scrie se evidențiază și în partea pe care o voi reproduce aici – pasajele ce descriu ce a văzut Boner la Covasna. Tema centrală o constituie, cum se vede, proprietățile curative ale apelor și emanațiilor gazoase de la Covasna și modul în care acestea sunt utilizate. Ceea ce spune la mijloc de secol XIX Boner e valabil și azi: este destul loc pentru mai bine, pentru folosirea mai cu folos a acestor daruri ale naturii. Remarcăm și apetitul scriitorului pentru detaliile tehnice, expunerea având uneori acest aspect de rigurozitate științifică.
În sfârșit, dar cu mare importanță, doresc să mai evidențiez un aspect: la finalul fragmentului călătorul spune că a intrat în câteva case din Voinești (parte a Covasnei distinctă pentru el) și că i-au plăcut. Autorul vorbește despre „secuii” ce locuiesc aici, dar foarte bine știm că la Voinești erau români, românii care mereu au fost aici, chiar dacă împinși spre partea sud-estică a Covasnei, spre munte. Faptul că occidentalul nu remarcă deosebirea etnică se datorează stării lucrurilor de la vremea aceea: valahii din Voinești (despre care, bunăoară, vorbea, cunoscând mai îndeaproape situația, Balázs Orbán în cartea lui ce descrie zona noastră „pe criterii istorice, arheologice, naturale și etnice” tot la aceea vreme, la 1868) nu aveau voie să se afirme ca identitate românească, deși erau! Voi reveni în alt articol la cartea lui Orbán și, de asemenea, la această aparență că românii din Transilvania nu au scris istorie, că pietrele lor tac.
Așadar, textul tradus și facsimilul lui de la 1865:
Sursa: http://www.digibuc.ro/
Drumul spre Covasna este mărginit la stânga de munţi, cu câte un povârniş din loc în loc, oferind o minunată vedere a piscurilor din depărtare. Hanul din această localitate este modest, dar patul era curat şi oamenii şi-au dat toată silinţa să servească o masă cum se cuvine. Iată aşa vizitatorii din Baden-Baden şi Hamburg au ajuns să vadă Covasna! Este un sat mic cu căsuţe ce sunt lăsate vizitatorilor ce vin aici pentru apele curative, pe timpul sezonului. Baia este un bazin în mijlocul satului, cu ceva bârne şubrede în jur, de vreo 2 metri adâncime; încă sunt nişte cabine ca un fel de gherete de pază pentru cei care fac băi, ca să se schimbe de haine în ele. Bazinul acesta, numit „Pokolsar” sau „Balta Iadului” este de o culoare cenuşie cu numeroase bucăţi de vegetale carbonizate pe luciul lui, care sunt menţinute într-o continuă fermentaţie şi mişcare de curentul de acid carbonic care ţâşneşte spre suprafaţă continuu. Din când în când, la intervale de vreo 30 de ani, apa se revarsă brusc la suprafaţă, inundând satul. În apropiere se află o baie cu gaze – la fel de primitiv amenajată. Un puţ de cam 2 m este săpat în pământ; trebuie să deschizi uşa-trapă şi să cobori câţiva paşi până aproape de fundul gropii, lăsând capul în afară, printr-o gaură circulară tăiată în scândura uşii; gazele sub formă de aburi urcă din pământ şi te cuprind. Deasupra „băii” e un fel de acoperiş din lemn pentru a o proteja de intemperii şi altele. (O analiză a gazului a dat următorul rezultat: Acid carbonic – 55,193 %, Oxigen – 9,736 %, Nitrogen – 35,071 %.) Exprimându-mi surpriza privind sărăcia amenajărilor de aici, ghidul meu, dând din umeri, a replicat: „Asta-i Transilvania!” – o scuză suficientă, după cum părea el să creadă, pentru orice imperfecţiune.
Vizitatorii Covasnei aduc cu ei necesarul casnic – paturi, ustensile de bucătărie, bunuri ce nu pot fi găsite aici etc. Cei de vin atât de bine dotaţi au obiceiul de a-i invita pe cei ce nu au toate acestea aduse să le accepte ospitalitatea. Plecarea spre băi este ca o migraţie: aşa de multe sunt articolele, bunurile personale şi proviziile pregătite şi împachetate pentru excursie. Abundenţa acestor izvoare de apă minerale şi de gaze din estul Transilvaniei este una dintre minunăţiile acestui pământ. Toată împrejurimea este plină de ele. În şisturile bituminoase care se găsesc în împrejurimile Covasnei se poate descoperi un mare număr de plante ale lumii preistorice.
Fiecare izvor al satului Voineşti, unde este situată baia cu gaze, este impregnat cu acid carbonic, şi multe pivniţe ale caselor sunt inundate de aceste izvoare până la un anumit nivel. Solul este atât de plin de vapori otrăvitori, încât la orice excavare a lui trebuie luate măsuri de precauţie; săpând în adânc, nenumăratele canale de comunicaţie subterane se deschid şi prin ele se revarsă în atmosferă gazele. După ploaie, multe mici izvoare de gaz devin vizibile pe sol şi ele se dovedesc a conţine acid carbonic pur.
În aceste circumstanţe neobişnite ale naturii geologice a solului, fără excepţie, oamenii cred că dacă nişte pui de cloşcă ar fi acoperiţi de aripile acesteia, cu toţii ar fi gazaţi, dacă între ei şi acest sol al Covasnei nu ar fi interpus nimic. Cu siguranţă, la anumite momente din zi, nu este sigur să faci baie în „Balta Dracului” din cauza marii cantităţi de gaze ce se ridică rapid la suprafaţa apei. Dacă bine-mi amintesc eu, perioada aceasta periculoasă este dimineaţa, înainte ca soarele să ardă cu putere.
La Voineşti am intrat în câteva căsuţe şi, simple cum erau la interior, erau îngrijite şi ordonate mai înainte de orice. Doar secuiul (românul – n. n.) este ordinea întruchipată; „Selbstbewusstsein” – care ar putea fi interpretat ca „respect de sine” este puternic la el şi poartă amprenta în înfăţişarea lui, în felul lui de a vorbi, în gospodăria lui şi în modul lui de a fi. Ceea ce este atât de plăcut în această ţară este totala lipsă de ostentaţie. N-o să o găseşti nicăieri, la nicio clasă socială, la nicio naţionalitate.
Prof. Florentina Teacă
