Majoritatea dispensarelor medicale din mediul rural au fost reabilitate şi modernizate în ultimii ani printr-un program de dezvoltare a zonelor rurale iniţiat şi cofinanţat de Consiliul Judeţean (CJ) Covasna.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, în perioada 2014-2021 au fost reabilitate cabinete medicale din 36 de localităţi, suma totală alocată în acest scop de către Consiliul Judeţean fiind de 658.297 lei.

Programul a demarat în anul 2014 după ce autorităţile locale au constatat că majoritatea imobilelor din mediul rural ce găzduiau cabinete medicale se aflau într-un stadiu avansat de degradare şi nu ofereau condiţii corespunzătoare pentru activitatea medicală.

Principala condiţie pentru accesarea programului a fost ca imobilele să aparţină consiliilor locale pe raza cărora se află, iar autorităţile locale să contribuie cu cel puţin 50% din valoarea lucrărilor de reabilitare sau modernizare.

Banii au putut fi folosiţi pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii la acoperişuri, înlocuirea tâmplăriei interioare şi exterioare, zugrăveli, reparaţii la instalaţiile electrice, instalaţii sanitare şi de termoficare, precum şi pentru dotarea cu aparatură medicală.

Pe lângă reabilitarea şi modernizarea cabinetelor medicale, programul multianual de dezvoltare a localităţilor rurale iniţiat de Consiliul Judeţean vizează, printre altele, şi reabilitarea căminelor culturale, a bibliotecilor, a bazelor sportive şi de agrement, precum şi a spaţiilor de joacă pentru copii.

AGERPRES

Sursa foto: https://www.formaremedicala.ro/

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail