Potrivit unui comunicat de presă remis redacției noastre, cabinetul medical deschis la Adăpostul de Câini de la Câmpu Frumos are în dotare un salon pentru patrupedele care au suferit intervenții chirurgicale, o sală de operații și o cameră de consultații și acordare de tratament sau prim-ajutor, dar și microchip-uri, medicamente și instrumente medicale necesare pentru diversele intervenții asupra pacienților. Deschiderea acestui cabinet a putut fi posibilă și datorită investiției de aproape 10.000 de lei, făcută de S.C. TEGA S.A, în cursul anului trecut, în Adăpostul de Câini.
Cabinetul Veterinar al dr. Dán András, înființat la Adăpostul de Câini, funcționează trei zile lucrătoare pe săptămână, respectiv luni, miercuri și vineri, în intervalul orar 10:00 – 12:00. Aici nu vor fi tratați doar câinii fără stăpân, cabinetul fiind deschis și pentru deținătorii de animale care au nevoie de ajutorul medicului veterinar.
340 de câini maidanezi și-au găsit stăpân în anul 2017
În cursul anului 2017 au fost capturați 653 de câini de pe străzile din Sfântu Gheorghe, dintre care mai bine de jumătate au fost dați în adopție, iar 17 au fost revendicați de către deținătorii lor. Din numărul total de animale capturate, din păcate 173 au murit din cauze naturale, câinii fiind prea bătrâni, prea slăbiți sau prea bolnavi pentru ca organismul lor să mai poată răspunde tratamentelor administrate de specialist, în timp ce alți 17 au fost eutanasiați, având în vedere șansele reduse de a le supraviețui unor boli grave.
147 de câini așteaptă să fie adoptați
În prezent, în Adăpostul de câini de la Câmpu Frumos, 147 de căței sterilizați, dezinfectați și tratați corespunzător așteaptă să fie luați acasă de către stăpâni iubitori.
Potrivit aceluiași comunicat de presă, „prezența câinilor fără stăpân pe străzile municipiului este deranjantă pentru locuitorii acestuia, care cel mai adesea se tem de posibila agresivitate a animalelor. În majoritatea cazurilor, oamenii sunt cei care contribuie la stimularea agresivității animalului, fie pentru că se sperie și fac înspre ei gesturi care îi strunesc, fie pentru că le dau de mâncare, iar aceștia ajung să se simtă acasă în jurul anumitor blocuri și se simt datori să își apere teritoriul.”
Oana-Mihaela Costache