Persoanele fizice care realizează individual sau într-o formă de asociere venituri din activităţi agricole din România, au obligaţia declarării acestora la organul fiscal de domiciliu, în vederea stabilirii impozitului anual datorat.
Veniturile din activități agricole sunt:
– veniturile obţinute din cultivarea produselor agricole vegetale;
– veniturile obţinute din exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea;
– veniturile obţinute din creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.
Impozitarea veniturilor din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură este reglementată prin CAPITOLUL VII Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, respectiv art. 71 – 74 din Legea nr. 571/2013 privind Codul fiscal. Impozitarea se face în două moduri:
– în sistem normă de venit, prin aplicarea cotei de impozit de 16% asupra unei norme de venit stabilite pe unitate de suprafaţă (ha)/ cap de animal/ familie de albine, pentru categoriile de produse vegetale şi animalele prevăzute la art. 72 alin. (2) din Codul fiscal:

Produse vegetale Suprafaţă impozabilă
Cereale peste2 ha
Plante oleaginoase peste2 ha
Cartof peste2 ha
Sfecla de zahăr peste2 ha
Tutun peste1 ha
Hamei pe rod peste2 ha
Legume în câmp peste0,5 ha
Legume în spaţii protejate peste0,2 ha
Leguminoase pentru boabe peste1,5 ha
Pomi pe rod peste1,5 ha
Vie pe rod peste1 ha
Arbuşti fructiferi peste1 ha
Flori şi plante ornamentale peste0,3 ha
Animale Nr. capete /Nr.familii de albine
care se impozitează
Vaci peste 2
Bivoliţe peste 2
Oi peste 50
Capre peste 25
Porci pentru îngrăşat peste 6
Albine peste 75 de familii
Păsări de curte peste 100

– în sistem real (venituri minus cheltuieli, potrivit evidenței contabile în partidă simplă) –pentru acele activităţi pentru care nu s-au stabilit norme de venit (altele decât cele anterior-menționate) şi pentru produsele vegetale /animale valorificate în altă modalitate decât în stare naturală.
Sunt considerate în stare naturală produsele agricole vegetale obţinute după recoltare, precum şi produsele de origine animală: lapte, lână, ouă, piei crude, carne în viu şi carcasă, miere şi alte produse apicole definite potrivit legislaţiei în materie, precum şi altele asemenea. Preparatele din lapte şi din carne sunt asimilate produselor de origine animală obţinute în stare naturală. Norma de venit include şi venitul realizat din înstrăinarea produselor vegetale, a animalelor şi a produselor de origine animală, în stare naturală.

Persoanele care desfăşoară o activitate agricolă pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit trebuie să depună anual o declaraţie la organul fiscal de domiciliu (formular 221), până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs (pentru anul 2014, termenul este 26 mai 2014 întrucât 25 mai este zi nelucratoare). În cazul contribuabililor/asocierilor fără personalitate juridică care depun cu întârziere declaraţia pentru anul în curs, după termenul menționat, informaţiile cuprinse în declaraţie vizează suprafeţele cultivate/capetele de animale/familiile de albine deţinute la data de 25 mai.
În cazul în care, activitatea agricolă se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obligaţia depunerii declaraţiei la organul fiscal revine asociatului care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice, în cadrul aceluiaşi termen. Anexa declaraţiei depuse de asociatul desemnat va cuprinde şi cota de distribuire ce revine fiecărui membru asociat din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii.
Declarația 221 nu se depune pentru:
– suprafețele de teren destinate producției agricole necultivate, cele cultivate cu plante furajere graminee și leguminoase pentru producția de masă verde, precum și pășunile și fânețele naturale, destinate furajării animalelor deținute de contribuabilii respectivi pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit și a animalelor pentru care nu se datorează impozit;
– veniturile din arendă realizate de contribuabilii arendatori, care se impozitează ca venituri din cedarea folosinței bunurilor;
– contribuabilii care obțin venituri din activități agricole neimpozabile în limitele prevăzute la art. 72 alin. (2) din Codul fiscal;
– modificările intervenite după data de 25 mai a anului fiscal în cazul suprafețelor cultivate/capete de animale/familii de albine.
Modelul şi conţinutul formularului 221 “Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit“, a fost aprobat prin O.P.A.N.A.F. nr. 530/2014; formularul poate fi descărcat de pe portalul ANAF (www.anaf.ro), la secțiunea Toate formularele cu explicații.
Plata impozitului și a contribuţiei de sănătate aferente veniturilor din activități agricole se efectuează către bugetul de stat în două rate egale, potrivit deciziei de impunere care se comunică de către organul fiscal, astfel: 50% din impozit până la data de 25 octombrie inclusiv și 50% din impozit peste data de 15 decembrie inclusiv.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail