Până miercuri, 13 noiembrie, elevii merituoși aflați în an terminal la unitățile de învățământ din municipiul reședință de județ, mai pot aplica pentru „Bursele Sfântu Gheorghe”, oferite de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

Cinci elevi merituoşi aflaţi în anul terminal la unităţile de învăţământ liceal din Sfântu Gheorghe vor fi răsplătiţi şi anul acesta de către Consiliul Local, prin acordarea a cinci burse de excelenţă pe anul 2013, fiecare în sumă de 3000 de lei. Conform regulamentului, bursele de excelenţă vor fi acordate pe baza unui punctaj calculat după anumite criterii. Spre exemplu, se va ţine cont de suma celor trei medii generale obținute în clasa a IX-a, a X-a și a XI-a; de performanțele exprimate prin obținerea de premii la diverse competiții, olimpiade judeţene, naţionale şi internaţionale. De asemenea, se va ţine cont şi de calităţile organizatorice ale candidaţilor (de participarea în organizarea unui proiect sau eveniment în cadrul ONG-urilor sau în cadrul Consiliilor Elevilor).

Potrivit calendarului, termenul limită pentru depunerea dosarelor este 13 noiembrie (a.c.). Până în data de 15 noiembrie (a.c.), pe avizierul şi pe site-ul Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe va fi afişată lista cu persoanele înscrise în programul „Bursele Sfântu Gheorghe”, iar până la data de 27 noiembrie (a.c.) va fi afişată lista câştigătorilor. Depunerea contestaţiilor este programată în perioada 27- 29 noiembrie (a.c.).

Regulamentul de acordare a burselor şi alte informaţii pot fi obţinute accesând site-ul Primăriei, www.sfantugheorgheinfo.ro sau link-ul: http://www.sfantugheorgheinfo.ro/index.php?page=&pid=2382

Programul de sprijinire și recompensare a tinerilor merituoşi din municipiu „Bursele Sfântu Gheorghe” a fost iniţiat în 2009 de consilierul local Mădălin Guruianu. Acesta consideră că şi profesorii excelenţi din oraş ar trebui recompensaţi. El a depus în urmă cu aproximativ un an o propunere în acest sens.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail