Cinci elevi merituoşi aflaţi în anul terminal la unităţile de învăţământ liceal din municipiu ar putea fi răsplătiţi şi anul acesta de către Consiliul Local, prin Bursele Sfântu Gheorghe.

În cadrul unei conferinţe de presă, Mădălin Guruianu, membru al Comisiei de Tineret şi Sport din cadrul Consiliului Local Sfântu Gheorghe, a declarat că a depus în cursul zilei de ieri   propunerea de hotărâre pentru şedinţa următoare a Consiliului Local Sfântu Gheorghe, prin care să fie adus la zi calendarul pentru acest an al hotărârii 184 din 2009, prin care vor fi acordate cele 5 burse a câte 3000 de lei fiecare, pentru elevii merituoşi din Sfântu Gheorghe.

Bursă specială

Mădălin Guruianu a precizat că a obţinut acceptul Comisiei de Tineret şi Sport, şi al primarului municipiului, Antal Arpad, asupra unei burse speciale mai valoroase pentru performanţa deosebită a Ştefaniei Ursică, absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, medaliată cu aur în vara acestui an la Olimpiada Internaţională de Geografie, dar şi pentru profesorul tinerei, domnul Răduţă Ioan.

„Astăzi (n.r. – ieri) am depus proiectul de actualizare a burselor Sfântu Gheorghe pentru acest an, ca perioadă de depunere în luna noiembrie (…). În mod deosebit, în acest an am primit acceptul verbal al domnului primar dar şi al Comisiei de Tineret şi Sport din care fac parte, şi va exista o bursă de excepţie pentru Ştefania Ursică, aşa cum, dacă vă aduceţi aminte, am reuşit să avem o bursă de excepţie pentru Szergo Peter, exact pentru acelaşi tip de premiu, o medalie de aur, la fizică. Cred că ar trebui să ne simţim foarte mândri că am fost contemporani cu două medalii de aur într-un oraş atât de mic (…) Deoarece propunerea mea a fost să existe un premiu dublu şi pentru profesorul Ştefaniei Ursică, domnul Răduţă Ioan, şi deocamdată am acceptul colegilor mei şi al domnului primar, sper să existe acest premiu”, a explicat Mădălin Guruianu. 

Propunere: Burse şi pentru profesori

Mădălin Guruianu a mai spus că, tot ieri, a depus o propunere pentru o hotărâre nouă prin care Consiliul Local să poată acorda recunoaştere şi stimulente financiare profesorilor de excepţie, începând cu anul viitor.

„Dacă performanţa lui Szergo Peter de acum 4 ani mă făcea să propun bursele pentru elevi, care au devenit practic o tradiţie în Sfântu Gheorghe, de data aceasta performanţa domnului profesor Răduţă m-a făcut să propun tot astăzi (n.r. – ieri) (…) un tip de Burse Sfântu Gheorghe pentru profesorii excelenţi din  Sfântu Gheorghe, pe modelul burselor pentru elevi. Cred că şi aceştia chiar merită sprijiniţi şi încurajaţi să continue (…) şi pentru această energie, pentru acest efort intelectual pe care-l  fac cu majoritatea copiilor deosebiţi care ne reprezintă în ţară sau în afara ţării, cred că ar trebui recompensaţi. Propunerea mea este să existe tot cinci burse pentru cei mai buni, sau bursele de excelenţă pentru profesorii din Sfântu Gheorghe, burse care pot fi acordate începând cu anul viitor, evident”, a explicat Mădălin Guruianu.

Ana Alina Costache

Citeşte şi

Ştefania Ursică, campioană olimpică la Geografie

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail