Din cei patru elevi care şi-au depus dosarele, doar doi vor primi burse de studiu, acordate în cadrul programului de sprijinire a elevilor de etnie romă în municipiul Sfântu Gheorghe.

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul primăriei, până la 1 martie, 2012 data limită a depunerii dosarelor pentru solicitarea bursei din cadrul programului de sprijinire a elevilor de etnie romă în municipiul Sfântu Gheorghe, au fost depuse patru solicitări. În urma evaluării solicitărilor, doar doi elevi vor beneficia de burse de studiu. Este vorba de Pinti Kinga–Melinda, clasa a XIII-a C şi de Hamar József–Hunor, clasa a IX-a B, ambii elevi ai Grupului Şcolar „Puskás Tivadar”.

Începând de vineri, până în 20 martie se pot depune contestaţiile, la Primăria Mun. Sfântu Gheorghe, Compartimentul Relaţii cu Publicul.

Programul de sprijinire a elevilor de etnie romă în Municipiul Sfântu Gheorghe a fost instituit în luna ianuarie a anului trecut. Printre altele, programul are drept  scop încurajarea  integrării în sistemul şcolar a unui număr cât mai mare de tineri de vârstă şcolară de etnie rromă, cu domiciliul în municipiul Sfântu Gheorghe, precum şi stimularea obţinerii unor rezultate cât mai bune la învăţătură.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail