Peste 19.200 de joburi vacante la Bursa locurilor de muncă dedicată absolvenților
Un număr de 19.201 de locuri de muncă sunt oferite la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, ce va fi organizată vineri de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă ( ANOFM) în 63 de locații din țară și din București.
ANOFM a anunțat că, până în acest moment, și-au anunțat prezența 1.068 de angajatori care vor oferi 19.201 locuri de muncă. Procesul de înregistrare al angajatorilor nu s-a încheiat, aceștia fiind în continuare așteptați să-și anunțe intenția de a participa la Bursă.
‘Precizăm că în județele Cluj și Bihor evenimentul se va desfășura în data de 16 octombrie, respectiv 22 octombrie’, spun reprezentanții ANOFM.
Din totalul celor 19.201 de locuri de muncă oferite până acum de angajatori, cele mai multe, 18.289, se adresează absolvenților fără studii superioare și 912 celor cu studii superioare.
Totodată, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă pentru Absolvenți sunt disponibile locuri de muncă destinate absolvenților cu dizabilități, absolvenților de învățământ cu risc de marginalizare socială, ucenicilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, precum și persoanelor refugiate din Ucraina.
Cea mai generoasă ofertă la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se regăsește în București, 9.963 locuri de muncă, urmată de județele Argeș (660), Ilfov (589), Gorj (517), Mureș (495), Constanța (479), Iași (426), Timiș (403), Neamț (395).
Meseriile pentru care sunt oferite cele mai multe locuri de muncă pentru persoanele fără studii superioare sunt: muncitor necalificat – 1.878 locuri de muncă; agent securitate – 1.759 locuri de muncă, curier – 1.103 locuri de muncă, șofer – 892 locuri de muncă, lucrător comercial – 875 locuri de muncă, manipulant mărfuri – 586 locuri de muncă, agent servicii client – 582 locuri de muncă, lăcătuș – 490 locuri de muncă, îngrijitor clădiri – 330 locuri de muncă, operator mașini cu comanda numerică – 295 locuri de muncă, montator subansamble – 292 locuri de muncă, sudor – 276 locuri de muncă, paznic – 273 locuri de muncă, confecționer asamblor articole textile -240 locuri de muncă, electrician – 235 locuri de muncă.
Pentru absolvenții cu studii superioare sunt disponibile 477 de locuri de muncă pentru ingineri în diferite ramuri de activitate.
De asemenea, joburi vacante sunt și pentru următoarele profesii: proiectant – 32 locuri de muncă, tehnician (în diferite ramuri de activitate) – 30 locuri de muncă, economist -28 locuri de muncă, director magazin – 22 locuri de muncă, șef departament mărfuri alimentare/nealimentare – 20 locuri de muncă, consilier economie generală – 14 locuri de muncă, șef schimb – 11 locuri de muncă, programator – 10 locuri de muncă, consilier juridic – 9 locuri de muncă, analist (în diferite domenii de activitate) – 9 locuri de muncă, specialist în domeniul calității – 8 locuri de muncă. AGERPRES