Şomerii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt invitaţi să participe la bursă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna a început pregătirile pentru bursa generală a locurilor de muncă pe care o va organiza, în luna aprilie, la Sfântu Gheorghe.

Bursa generală este derulată în fiecare an, la nivel național, de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și agențiile teritoriale.

„Evenimentul se va desfăşura la nivelul tuturor celor 41 de agenţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă”- a transmis ANOFM.

În acest an, evenimentul va avea loc în data de 12 aprilie (a.c.).

Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, sau le pot transmite pe adresele de e-mail ale instituţiilor din subordinea ANOFM.

A.J.O.F.M. Covasna va organiza bursa la COMPLEXUL GOLGOTA din Sfântu Gheorghe, aflat în Strada Benedek Elek nr. 2.

„Şomerii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt invitaţi să participe la bursă, pentru a-şi putea găsi un loc de muncă, pentru a intra în contact direct cu angajatorii şi pentru a fi informaţi despre oportunităţile oferite de A.J.O.F.M. Covasna, în scopul creşterii gradului de ocupare.”- a transmis AJOFM Covasna.

Conform programului anunțat de instituție, bursa va începe la ora 9.30, cu primirea reprezentanţilor şi a ofertanţilor de locuri de muncă vacante, precum şi a invitaţilor. În intervalul orar  9.45 – 10.00 se va adresa un cuvânt de bun venit adresat invitaţilor și se vor oferi informaţii cu privire la serviciile Serviciului Public de Ocupare (SPO), ale agenţilor economici şi implicarea acestora pe piaţa muncii, iar bursa propriu-zisă – întâlnirea dintre cerere și ofertă – va avea loc în intervalul orar 10.00 – 12.00.

Bursă, în 25 martie, la Ghelința

O altă bursă va avea loc luni,  25 martie, la Ghelința, a informat AJOFM Covasna.

Evenimentul este organizat în colaborare cu S.C. BRAHMS INTERNATIONAL S.R.L., la Casa de Cultură din Ghelința, din Strada Principală nr. 738, au transmis reprezentanții AJOFM.

În intervalul orar 11.00 – 11.25 este programată primirea reprezentanţilor şi a ofertanţilor de locuri de muncă vacante, precum şi a invitaţilor la Bursă, se va prezenta un cuvânt de bun venit şi se va realiza informarea participanţilor despre proiectul implementat de S.C. BRAHMS INTERNATIONAL S.R.L., situaţia ocupării forţei de muncă şi creşterea gradului de ocupare în zonă, serviciile SPO oferite de AJOFM Covasna.

Vor lua cuvântul d-na Oláh Katalin – din partea S.C. BRAHMS INTERNATIONAL S.R.L., domnul Cseh József – primarul comunei Ghelinţa, iar din partea AJOFM Covasna domnul Kelemen Tibor – director executiv şi d-na Ördög Enikő – inspector superior, iar în intervalul orar 11.25 – 12,30  se va realiza  întâlnirea între cererea şi oferta de locuri de muncă, a transmis AJOFM Covasna.

Ana Ciorici COSTACHE

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail