Încasările de taxe şi impozite locale adunate de municipalitate sunt destul de bune, mulţi contribuabili grăbindu-se să îşi achite obligaţiile către bugetul local, poate de teama penalităţilor.
Anul acesta locuitorii municipiului de reședință a județului au fost aproape la fel de conştiincioşi, ca şi anul trecut, în a-şi plăti taxele şi impozitele locale. Nu o spunem noi, ci viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe: „Dacă facem o comparaţie cu anul trecut, nivelul plăţilor este cu 1-1,5% sub cel de anul trecut. Însă, dacă luăm în calcul şi posibilităţile financiare ale populaţiei, putem să tragem concluzia că plătitorii de impozit din Sfântu Gheorghe sunt foarte ordonaţi, şi, în ciuda atâtor probleme financiare cu care se confruntă, plata impozitelor este, în continuare, primordială pentru cetăţenii cinstiţi”, a declarat Balint Jozsef, viceprimarul municipiului.
Potrivit acestuia, din statistică reiese că primul trimestru al anului în curs, respectiv lunile ianuarie, februarie, martie, au fost cele mai rodnice, în acesată perioadă achitându-se două treimi din impozitul pe imobile şi cam jumătate pe autovehicule. „O altă perioadă de încasări însemnate a fost sfârşitul lui august, după ce ne-am mutat activitatea în noul sediu”, a mai spus Balint Jozsef.
Persoanele fizice, mai conştiincioase?
Datele arată că persoanele fizice şi-au plătit impozitele pe imobile în proporţie de 77-78%, iar în ceea ce priveşte taxele pentru maşinile proprietate personală, încasările se situează la 60-65 %. Totodată, se pare că „în cazul persoanelor juridice cifrele sunt asemănătoare, însă ele au o diferenţă în minus la impozitele plătite pe terenul extravilan. În timp ce peste 80% din persoanele fizice au plătit acest impozit, în cazul persoanelor juridice plata acestui impozit se situează sub 30 de procente”, a spus Balint Jozsef.
În legătură cu acest lucru, viceprimarul are şi o explicaţie: „Probabil este vorba de suprafeţe mult mai mari, de sume mult mai importante, iar aceste firme încă nu au avut din ce plăti aceste impozite”, a explicat viceprimarul.
Cei care nu au reuşit să îşi achitate dările căte bugetul local, până în prezent, vor scoate mai mulţi bani din buzunar. Şi asta datorită faptului că, pe lângă impozit vor plăti şi majorări de 2% din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere.
Ana Alina Costache