Până în data de 8 martie (a.c.), brutarii, cofetarii şi bucătarii covăsneni se pot înscrie la cea de-a V-a ediţie a expoziţiei GastroPan.

GastroPan este cel mai mare târg de panificaţie, cofetărie şi alimentaţie publică organizat pe piaţa autohtonă de profil şi unul dintre cele mai importante din Europa Centrală şi de Est.

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului va avea loc în perioada 11-14 aprilie 2013 (de joi până duminică), în cadrul noului Centru EXPOROM de lângă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 10.000 mp.

Brutari, cofetari şi bucătari din toată ţara sunt aşteptaţi să se înscrie şi să se întreacă la concursurile organizate cu această ocazie.

„Oferta largă de echipamente, ingrediente şi tehnologii expusă la GastroPan, demonstraţiile practice susţinute de specialişti premiaţi la nivel internaţional şi concursurile care vor desemna Pâinea, Tortul şi „Îngheţata Anului”, transforma expoziţia într-un spaţiu al inovaţiei şi al creativităţii,” se arată pe site-ul oficial al evenimentului, www.gastropan.ro. Conform sursei citate, la eveniment sunt aşteptaţi peste 20.000 de vizitatori.

Cei interesaţi se pot înscrie completând şi trimiţând, până la data de 8 martie 2013, on-line sau prin fax, formularul de înscriere disponibil în revistele BRUTARUL şi GASTROMEDIA, sau pe www.gastropan.ro.

Informaţii suplimentare pot fi aflate accesând site-ul oficial al evenimentului, amintit anterior.

La ediţia din 2011 a expoziţiei, Brutăria „Dioszegi” din Sfântu Gheorghe a obţinut trofeul „Pâinea naţională a României”, premiul I la categoria panificaţie-patiserie, pentru pâine sănătoasă, şi premiul I  pentru cel mai bun tort,  la categoria cofetărie, iar la ediţia de anul trecut- GastroPan 2012- a impresionat din nou juriul cu produsele delicioase, originale şi foarte aspectuoase, obţinând mai multe premii la concursurile organizate în cadrul evenimentului.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail