• Interviu cu Diószegi László, patronul Brutăriei „Diószegi” din Sfântu Gheorghe
Pentru covăsneni, pâinea de casă, pufoasă şi aromată nu mai e de mult o amintire, şi ca urmare a faptului că S.C Madexport S.R.L, prin brutăria Diószegi din Sfântu Gheorghe, a adus în casele românilor de pretutindeni mirosul şi gustul pâinii de altădată. Iar pentru că sunt realizate cu multă pasiune şi nu de puţine ori ridicate la nivel de artă, doborând recorduri şi fiind premiate în ţară, dar şi în străinătate, faima produselor Diószegi a trecut chiar şi de graniţele ţării. Patronul brutăriei, domnul Diószegi László, a avut amabilitatea de a ne spune mai multe despre începuturile acestei afaceri şi despre reţeta succesului.
– Domnule Diószegi, pentru început vă rog să ne spuneţi când v-aţi descoperit pasiunea pentru panificaţie şi când aţi decis să o transformaţi în ocupaţie principală?
– În anul 1991 am lucrat trei luni de zile la o brutărie din Sfântu Gheorghe ca brutar, împreună cu tatăl meu care a fost brutar de când mă ştiu, la fel ca şi bunicul meu. Aşa că, eu în copilărie am petrecut foarte mult timp în brutării, unde se făcea pâinea de casă în cuptor de cărămidă, cu lemne. Eu stăteam acolo şi băteam pâinea cu două beţe, ca să-i înlătur coaja arsă, şi atunci mi-am dat seama că asta este o meserie frumoasă. Grea, dar frumoasă. În acele timpuri era şi mai grea, fiindcă totul se făcea manual, dar acum, încet, încet, brutarilor le este mai uşor decât le-a fost acum 30-40 de ani. Însă cu toate acestea, nici acum nu este o meserie atât de uşoară.
– Cum aţi desluşit tainele acestei meserii, bazele acestei meserii?
– În anul 1996, părinţii mei au deschis brutăria în asociere cu cineva, iar până în anul 2000 eu am lucrat la ei ca şofer şi am cărat pâinea, nefiind implicat atât de tare în activitatea de brutar. Apoi, în anul 2000 părinţii mei au cumpărat şi partea din brutărie ce aparţinea asociaţilor lor, astfel că brutăria a devenit, în totalitate, proprietatea lor, iar din anul 2002 am început să mă implic şi eu în această afacere. Drept urmare, în acel an părinţii mei au decis să-mi lase brutăria, deoarece ei, fiind mai în vârstă, au hotărât să se pensioneze. Deci, din 2002 eu am început activitatea efectiv, adică acum 10 ani şi jumătate, şi cred că am făcut un salt destul de mare în 10 ani.
– Nu a fost greu să preluaţi brutăria, atunci?
– A fost extraordinar de greu. Atunci aveam un singur cuptor, o singură maşină şi şase oameni, şi pot să spun că în primii doi ani nu am dormit mai mult de două, trei ore pe zi. Însă, încet, încet ne-am pus pe roate… şi acum putem să dormim şi şapte ore pe noapte.
– Spuneaţi că aţi pornit cu şase angajaţi. Câţi angajaţi aveţi în prezent şi câte puncte de lucru?
– În prezent avem în jur de 200 de angajaţi, dintre care cam 10 lucrează la laboratorul şi la cofetăria pe care le-am deschis, în cursul anului trecut. În ceea ce priveşte punctele de lucru, avem 13 magazine proprii, magazine de prezentare, şi mai lucrăm cu vreo 30 de magazine care vând numai pâinea noastră, e ca un fel de franciză, şi cu încă alte 800 de firme.
– Câte feluri de produse aveţi acum şi care este aria de distribuţie a acestora?
– Nu ştiu exact numărul lor. Avem în jur de 20 de feluri de pâine şi cam 20 de feluri de produse de patiserie. În ceea ce priveşte partea de cofetărie nici nu pot aprecia, credcă avem vreo 50 de feluri de prăjituri. Acum am început să facem şi gogoşi; vom face şi gogoşi umplute cu gem, cu vanilie, cu ciocolată. Referitor la aria de distrubuţie, produsele „Diószegi” au trecut demult graniţa judeţului Covasna şi se vând în 12 judeţe din ţară.
– Am aflat că sunt cunoscute şi în afara ţării. Spuneţi-ne, vă rog, cum aţi ajuns să exportaţi pâine şi în Italia.
– Da, aşa este, dar acum nu mai exportăm în Italia. Anul trecut, timp de vreo două luni de zile cei de acolo au venit la noi după pâine. Nu luau o cantitate uriaşă. Cineva a deschis un magazin cu specific românesc, în Italia, şi a venit să se aprovizioneze, o dată pe săptămână, de la brutăria noastră. Dar drumul a fost prea lung, şi până la urmă respectivul a renunţat să mai vină, sau a închis magazinul… Însă, suntem cunoscuţi în foarte multe ţări, iar cea mai mare distanţă unde ştiu sigur că a ajuns pâinea noastră este Australia. A venit cineva la noi odată, a cumpărat trei pâini şi ne-a spus: „ghiciţi unde duc eu pâinea aceasta!”, iar eu m-am gândit că în Germania, Spania, dar nu m-aş fi gândit că pâinea noastră va ajunge chiar în Australia. Dar, pot să spun că pâinea mea a ajuns în Europa în 15-20 de state, sigur.
– Care este „reţeta” succesului?
– Noi încercăm să oferim calitate. Sloganul nostru este „Tradiţie şi calitate”: „tradiţie” datorită faptului că bunicul şi tatăl meu au fost brutari, iar despre calitate – eu cred că oamenii, clienţii noştri pot să spună mai multe… Dar, după vânzări şi după cum vorbeşte lumea despre produsele noastre şi pe internet, suntem undeva în frunte.
– Aţi amintit acum despre vânzări. Cum staţi la capitolul vânzări şi comenzi, ţinând cont că suntem încă într-o perioadă de criză financiară?
– Noi facem în jur de 25 de tone de pâine zilnic, ceea ce înseamnă cam 16-17 tone de făină prelucrată. Drept urmare nu pot să mă plâng, ci pot să afirm că foarte multe brutării ar fi bucuroase dacă ar face atâta pâine.
– În urmă cu aproximativ doi ani aţi adus pe piaţă aşa-numita „pâine de criză”. Spuneţi-ne, vă rog, mai multe despre acest produs!
– Am fost la o expoziţie în 2009, la Sovata, şi acolo am făcut o pâine cu ceapă şi cu şuncă. La acel moment, o jurnalistă căreia i-am dat un interviu a spus că acea pâine este „pâine de criză” fiindcă are în componenţa ei legume şi carne, şi nu trebuie să mai cumperi nimic. Noi am făcut acea pâine doar pentru expoziţie, nu pentru a o vinde. Însă, când cineva m-a întrebat cât este preţul i-am zis un preţ pe care l-am calculat pe loc, adică 20 de lei (fiindcă ştim cu toţii că şunca este destul de scumpă iar pregătirea pâinii necesită tehnică foarte sofisticată, pentru că trebuie lucrat totul manual) şi toată presa a dat ştirea despre „pâinea anti-criză”. Ulterior mi-am dat seama că degeaba pâinea de criză conţine carne şi legume, dacă e scumpă! Şi atunci m-am gândit să fac pâine de criză care să fie ieftină. Am căutat pe internet care a fost pâinea săracilor şi am aflat că în al doilea război mondial oamenii nu prea aveau grâu şi făceau pâine de orz. Drept urmare am făcut unele căutări şi am găsit orz, care era mai ieftin decât grâul, şi am făcut o pâine cu orz cu care am mers la o altă expoziţie, în anul 2010. Iar pentru că am fost primii brutari care am făcut acest produs, iarăşi au venit cei de la presă cărora le-am spus că aceasta e adevărata pâine anti-criză, fiindcă e şi ieftină. Pâinea cu orz se putea da cu 2,5 lei kilogramul.
– Pâinea de criză putea fi găsită atunci şi în magazine, sau a fost pregătită doar pentru acea expoziţie?
– Am introdus pâinea cu orz şi în magazine, şi se mai găseşte şi în momentul de faţă. Este adevărat că facem o cantitate foarte mică, cam 40-50 de bucăţi zilnic, deoarece acest produs este căutat mai ales de persoanele care suferă de diabet.
– Produsele dumneavoastră nu sunt doar simple produse de panificaţie, patiserie sau cofetărie, ci le-aţi adus la nivel de artă, fapt răsplătit la concursurile de profil la care v-aţi prezentat, în nenumărate rânduri. Spuneţi-ne, vă rog, care sunt calităţile necesare pentru a fi un brutar de succes, sau pentru a avea succes, în acest domeniu?
– Eu consider că un patron de brutărie trebuie să ştie meserie, în primul rând, să-i placă ceea ce face şi să nu se gândească numai la bani. Eu pot să spun, fără să fiu prea dur, că 99% dintre patronii brutăriilor din România nici nu ştiu să facă pâine. Foarte mulţi au deschis brutării gândindu-se că pâinea este consumată zilnic, şi pot face profit uriaş din pâine. Nu este chiar aşa, drept urmare foarte multe brutării au şi dat faliment. Şi în acest domeniu de activitate productivă trebuie să fii altfel decât ceilalţi din breaslă, iar eu tot timpul mi-am dorit să fim altfel decât celelalte brutării, respectiv produsele noastre să fie unice şi să fim cunoscuţi pentru calitatea pâinii pe care o producem. Nu neg faptul că la vechea brutărie am început cu preţuri cât mai mici, dar când am pornit producţia în brutăria aceasta mare, ne-am dat seama că nu preţul este cel care aduce clienţii, ci calitatea! Adevărul este că dacă faci un lucru de calitate, cu preţuri normale, ai succes!
– Trecând puţin de la planul profesional, la cel personal, doream să vă întreb cum este domnul Diószegi Laszlo când pleacă de la firmă, şi-ajunge acasă?
– Eu mai am o mare pasiune. În afară de brutărie, pasiunea mea este una pe care foarte mulţi oameni o au: fotbalul. De mic copil sunt îndrăgostit de fotbal, am şi jucat puţin, cât mi-a permis sănătatea, iar ţelul meu este să sprijin fotbalul. Drept urmare, am înfiinţat echipa OSK Sfântu Gheorghe, singura echipă de fotbal din oraş, şi lor le dăruiesc totul deoarece doresc ca echipa noastră să promoveze cel puţin în divizia C. Oraşul Sfântu Gheorghe merită să aibă o echipă în divizia C. Deci, tot timpul meu liber îl dedic fotbalului.
– În final, spuneţi-ne care este cea mai mare realizare a dumneavoastră, din punct de vedere profesional, şi, dacă doriţi, şi din plan personal.
– În plan personal, realizarea mea cea mai mare este echipa de fotbal OSK Sfântu Gheorghe şi faptul că pot să o susţin financiar. În ceea ce priveşte profesia, cea mai mare realizare o reprezintă clasarea Brutăriei Diószegi între primele 20 brutării din ţară.
– Şi, fiindcă ne apropiem de sfârşitul anului, spuneţi-ne cum a fost anul 2012 şi ce planuri aveţi pentru anul viitor.
– Anul 2012 a fost un an foarte bun. Saltul nostru uriaş a început din 2008, şi pot să spun că de atunci, în fiecare an producţia şi numărul salariaţilor firmei Madexport înregistrează o creştere de aproximativ 25 %. Nu a fost nici un an în care să descreştem sau să stagnăm, iar în acest an am realizat cam 80-85% din ceea ce ne-am propus. În momentul de faţă am 10 cuptoare şi zilnic lucrez cu şapte, la foc continuu, iar la sfârşit de săptămână cu nouă cuptoare. Însă, pentru perioada Crăciunului şi a Revelionului o brutărie trebuie să aibă rezerve, deoarece acum sunt foarte multe comenzi, iar dacă nu ai capacitate, nu ai cum să le onorezi. Pentru noi, perioada sărbătorilor este foarte grea, fiindcă facem o muncă titanică şi tot nu reuşim să facem atâta pâine cât şi-ar dori fiecare. Din păcate, noi nu prea simţim sărbătorile pentru că ajungem foarte târziu acasă. Când lumea pleacă la petrecerea de revelion, noi abia plecăm acasă de la muncă, iar pe data de 2 ianuarie începem iar producţia.
Întorcându-mă la planuri, pe viitor îmi doresc să măresc capacitatea de producţie la cofetărie şi la patiserie. În ceea ce priveşte brutăria nu avem planuri de extindere, iar dacă ne menţinem la nivelul la care suntem acum, este foarte bine. Vreau să-mi rămână puţin timp şi pentru fotbal.
A consemnat Ana Alina Costache
