10 dintre cei mai talentați tineri trompetiști din țară participă în perioada 8 – 13 iunie la o școală de vară pentru trompetă, primul eveniment de această natură organizat și desfășurat la Sfântu Gheorghe. Activitatea, care este de fapt un masterclass, este organizată de asociația Romanian Brass Society din Timișoara și Colegiul Național „Mihai Viteazul”. . .

 Cursurile de vară pentru trompetă aduc la un loc 10 dintre cei mai buni elevi din ţară care studiază trompeta, cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani. Aceștia provin de la liceele de artă din țară, licee cu un mare renume în domeniul artistic: Colegiul Național de Artă „Dinu Lipati” din București, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

Selecţia cursanţior s-a făcut pe baza rezultatelor obţinute la diverse concursuri şi olimpiade şcolare din ţară sau străinătate. Prin participarea la acest eveniment, elevii beneficiază gratuit de cursuri, cazare și masă în regim de pensiune completă și se vor bucura de asemenea de numeroase activități recreative.

 Cursuri predate de profesorul Sergiu Cârstea

Cursurile de trompetă, derulate în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, vor fi predate de profesorul Sergiu Cârstea, un artist cu un CV impresionant și cu o activitate didactică complexă. Acesta este președintele „Romanian Brass Society” Timișoara, șef de partidă trompetă la Opera Națională Română din Timișoara și profesor la Universitatea Națională de Muzică București.

„Specialiștii în domeniu își propun formarea și susţinerea tinerilor trompetiști la nivel de excelenţă și reorganizarea școlii trompetistice românești, prin abordarea concepțiilor moderne de tehnică și interpretare. Mai mult, un obiectiv primordial al evenimentului este promovarea talentelor autohtone pe plan național și internațional”, a declarat Liliana Grosar, coordonatorul evenimentului.

 

Mai mult, coordonatorii își propun ca prin intermediul acestui eveniment să formeze o platformă pentru lansarea de artişti din rândul tinerei generații. În același timp, proiectul urmărește dezvoltarea schimburilor culturale prin participarea tinerilor din mai multe licee din țară, dar și organizarea anuală a Cursurilor de vară pentru trompetă – Sfântu Gheorghe, crearea site-ului dedicat acestui eveniment și editarea revistei „Trumpet Masterclass”, la fiecare ediţie a taberei, care să conțină impresii ale participanților, dar și interviuri cu personalitățile prezente la eveniment.

 

Şcoala de vară pentru trompetişti a pornit la inițiativa profesoarelor Liliana Grosar şi Maria Băilă, ambele de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, acestea fiind susţinute de o serie de sponsori și parteneri.

 

„Pentru colegiul nostru este o oportunitate de a diversifica activitățile instructive pe care le promovăm ca unitate de învățământ. Consider că pentru un colegiu este absolut normal să ne putem afirma atât la nivelul concursurilor și olimpiadelor școlare, dar și la nivelul activităților extracurriculare din diferite domenii. Este o şansă prin care putem demonstra că muzica este cea care modelează sufletul și educă spiritul. În același timp este o oportunitate pentru elevii participanți să aprofundeze studiul trompetei, beneficiind de serviciile educaționale ale unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați profesori de trompetă din țară, în persoana domnului Sergiu Cârstea”, a declarat Maria Băilă, cadru didactic la CNMV.

 

Concert festiv la INdiVINO

 

Finalul taberei va fi marcat printr-un concert susţinut de cei 10 elevi participanţi. Acesta va avea loc duminică, începând cu orele 17.00, în zona pietonală a orașului Sfântu Gheorghe din fața localului INdiVINO. Tot cu această ocazie, Liliana Grosar va lansa un nou manual de blockflöte.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail