Cu ocazia executării unei acţiuni comune, în cursul zilei de luni, poliţiştii din Belin, împreună cu cadre ale I.J.J. Covasna au identificat pe raza comunei două persoane din com. Măieruş, jud. Braşov, care transportau cu două căruţe material lemnos esenţă fag şi carpen, fără a poseda documente de provenienţă.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că arborii, în cantitate de 2,27 mc, au fost tăiaţi fără drept şi sustraşi din pădurea comunei Belin.

Materialul lemnos a fost predat în custodie către Ocolul Silvic Baraolt, iar cele două persoane sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori. (IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail