Natura are legi proprii, prin aplicarea cărora oferă oamenilor o imagine a Creației. Una dintre aceste legi o întâlnim în regnul animal și se referă la lupta pentru supraviețuire: „Ucide, pentru a trăi!” Și animalul face mereu acest lucru, dar o face din necesitate, alfel, neavând hrană, moare.
Se înțelege că omul, crezându-se inteligent și deci superior animalului, își imaginează că nu face parte din regnul animal, ci dintr-unul superior, numai că faptele lui zilnice îl trădează, ele ne arată că omul continuă să facă parte din regnul animal, și nicidecum dintr-un regn uman adevărat, căci el, chiar dacă este mult evoluat și dotat cu inteligență, în bună parte și-a păstrat obișnuința ancestrală și acționează adeesea din instincte animalice. Ba mai mult, omul nu ucide doar pentru a trăi (consumând carnea și organele animalelor ucise), de multe ori el face acest lucru din plăcere sau distracție (a se vedea escapadele vânătorești ori cei care bat și schingiuiesc animalele până la moarte). Din motive egoiste, el provoacă războaie și folosește armele de distrugere în masă, cu scopul de a lua viața a zeci, sute ori mii de semeni, după cum putem vedea și în zilele noastre. Și atunci cum se mai poate numi OM?!
Se spune că Natura este cel mai bun învățător. Ea nu doar că oferă exemple de viață omului, ci și „modele tehnice”, învățândul astfel să fie bun și să-și poată construi mașini și aparate pentru a-și face viața mai bună, fără a ucide (modelele bionice).
Din păcate, deși ca inteligență ființa umană a evoluat mult, din punct de vedere spiritual și moral ea a rămas în urmă, căci ea nu respectă Legea divină de a iubi pe Dumnezeu și pe semenul său mai presus de toate, omul încalcă zi de zi această lege, și se miră apoi că, mai devreme sau mai târziu, îl ajung „păcatele”.
Ieri s-a sărbătorit „Duminica iubirii vrăjmașilor”, care ne aduce aminte „să facem vrăjmașilor noștri numai ceea ce am dori să ne facă ei nouă”, dar cine să mai țină seama de toate aceste lucruri într-o lume în care adeseori animalul este mai bun decât omul.
Și, pentru a fi mai credibil, autorul acestor rânduri simte impulsul de a vă prezenta un exemplu dintr-un clip video. Undeva în Africa, pe malul unei ape unde veneau animalele să se adape păștea o turmă de bivoli. Unul dintre ei se apropie să bea apă, însă ferocii prădători stăteau la pândă. Deodată un crocodil și-a scos capul din apă și a atacat. Speriat de moarte, bivolul s-a întors să fugă, însă crocodilul l-a apucat de un picior și încerca să-l tragă în apă, în timp ce sărmanul animal se chinuia să urce malul. În acea vreme turma, speriată și lipsită de curaj, privea „ca boul” (cum s-ar zice în popor) la „semenul” lor care se zbătea din toate puterile, trăgând după el „agresorul”. La un moment dat, turma începu să plece, nedându-i nicio șansă celui care continua să se zbată pentru a scăpa de crocodil. Însă sfârșitul acestei scene este demn de laudă, constituind în același timp un bun exemplu pentru oameni. Spre locul luptei se apropiau doi hipopotami. Unul se duce către crocodilul care ținea bivolul de picior. Vâzându-l mai voinic, crocodilul scăpă prada și se retrase. Totuși, bivolul era prea istovit și rănit ca să mai urce pe mal, însă, în mod surprinzător, hipopotamul îl împinse cu botul din spate, ajutânsu-l să iasă cu bine pe pajiște. Speriat, dar fericit, se grăbea șchiopătând să ajungă turma care îl abandona-se la greu.
Lăsăm cititorii să tragă concluziile și, dacă totuși nu sunt convinși, să privească sutele și miile de scene care se petrec pe străzi în marile orașe, și mai ales în Capitală, unde bandele de cartier, interlopi, clanuri ori simpli indivizi provoacă scandaluri și bătăi parcă teleportate din Evul Mediu, și în care adeseori cei prezenți doar filmează ori stau și privesc precum ființele din clipul video. Doar atunci îți dai seama că de fapt de multe ori omul uită să fie om și revine la stadiul de animal. Din fericire, mai există și „hipopotami” care intervin să salveze victima.
Să ne iubim semenii, să ne ajutăm între noi și să păstrăm Pacea lumii, dacă vrem să intrăm în regnul uman adevărat!
Mihai Trifoi
