„Rugăciunea neîntreruptă stă în a avea mintea alipită de Dumnezeu cu evlavie multă şi cu dor, şi atârnă pururea cu nădejdea de El, şi a te încrede în El în toate, orice ai face şi orice ţi s-ar întâmpla.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Cu atâta dor și smerenie s-au rugat cei câțiva enoriași ai Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Mărtănuș, jud.Covasna, pentru ca în mica lor localitate să vină un preot. Cu atâtea lacrimi în suflet au trecut pragul bisericii în postul Crăciunului. Cu atâta stăruință au stat în genunchi în fața icoanelor, că până la urmă rugăciunea lor s-a făcut mărgăritar, a urcat la cer și s-a întors cu un dar de mare preț chiar în Ziua Nașterii Domnului, pe 25 decembrie 2018.
Zi în care s-au putut bucura de prima slujbă oficiată de preotul Nicolae Ovidiu Timaru din Păpăuți, trimis să-i păstorească, după cum le-a fost dorința. Cel care „a fost hirotonit diacon pe seama Protopopiatului Sfântu Gheorghe, de către PS Andrei – Episcopul Covasnei și Harghitei, în cadrul Sfintei Liturghii care a avut loc în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Păpăuți, județul Covasna”. Iar în cadrul Sfintei Liturghii din 16 decembrie 2018, oficiată de PS Andrei la Catedrala Eparhială din Miercurea Ciuc, „a fost hirotonit în treapta preoției, diaconul Timaru Ovidiu Nicolae, pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Mărtănuș.” – conform Episcopiei Covasnei și Harghitei.
Comunitatea românească din Mărtănuș rămăsese fără preot încă din luna iunie când preotul lor Iosif Cața, care îi slujise din 2011, a fost instalat la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Târgu Secuiesc, în locul preotului Ștefan Nițu ajuns la vârsta pensionării, fapt consemnat de mine într-un articol publicat în 12 iunie 2018 în Mesagerul de Covasna. Timp de mai bine de jumătate de an, enoriașii s-au descurcat cum au putut, dar ușa bisericii nu a rămas închisă la nicio slujbă de duminică. Un grup restrâns, aproape același mereu, a stat și s-a rugat cu sfinții din icoane. Când au avut o problemă pe care n-o puteau rezolva singuri, chemau un preot dintr-o altă localitate sau pe preotul care le-a fost alături atâția ani.
Așa s-a întâmplat și de Ziua Națională când au chemat pentru slujba de pomenire a eroilor pe preoții Iosif Dan Cața – parohia din Târgu Secuiesc și Valentin Cosneanu – preot parohia din Ojdula. M-au invitat să le fiu alături și pentru că am ezitat fiind un ger cumplit, au mai adăugat: „la noi nu vine nimeni niciodată”! Aceste cuvinte nu doar că m-au durut cumplit, ci m-au făcut să înțeleg cât se simt de abandonați de cei care ar trebui poate să-i sprijine fie și cu o vorbă de încurajare din când în când.
Astfel, în 30 noiembrie 2018, după sărbătorirea oficială a Zilei Naționale la Târgu Secuiesc, unde un grup din Mărtănuș a fost prezent, am plecat în micuța localitate. Despre acest fapt am consemnat la vremea aceea pe pagina mea de facebook unde români din toate colțurile țării, și nu numai, le-au transmis cuvinte de încurajare, de susținere, admirație, și au promis că se vor ruga alături de ei. A fost un semn de unitate neașteptat, dar binevenit. Pentru că aceste mesaje, chiar dacă nu i-au ajutat în rezolvarea problemei, le-au întărit credința și stăruința.
Ziua Națională a României sărbătorită de o mână de români inimoși din mica comunitate românească din localitatea Mărtănuș – Covasna, care știu să țină stindardul sus. Pe un ger năprasnic s-au adunat cu mic cu mare în fața bisericii pentru a celebra 100 de ani de la Marea Unire, prin cinstirea eroilor printr-o slujbă de pomenire. M-au uimit îndârjirea cu care au suportat frigul fără să se clintească pe tot parcursul slujbei, pentru ca după intonarea imnul național, să continue cu câteva cântece patriotice. Tot respectul!
Acești români nu au o asociație, nu au un lider. Ei singuri se sfătuiesc, se pun de acord și reușesc să organizeze evenimente care rămân în suflet, așa cum s-a întâmplat în anul 2017 când am participat la o șezătoare tradițională cum nu credeam că am să găsesc prin aceste comunități aproape uitate de lume. Nu mai au preot de câteva luni. Se roagă pe unde apucă, aleargă de la o biserică la alta, doar le-o asculta Dumnezeu ruga și le vor trimite un păstor bun și blând și cât mai curând, pentru a nu se mai simți abandonați. Astăzi au chemat doi preoți din localitățile învecinate pentru a săvârși slujba de pomenire și cinstire a eroilor.
Tinerii participanți îmbrăcați în costume populare au depus o coroană de flori din partea comunității la Crucea ridicată în curtea bisericii în cinstea eroilor căzuți în lupte în anii 1916 și 1944. S-a depus o jerbă de flori la Monumentul eroilor din centrul localității și una la mormântul eroului Ioan Popescu măcelărit „pentru că era patriot” după cum mi-a mărturisit educatoarea satului, Maria Suvejanu, sărbătorită în casa de sub streașina bisericii care a fost și grădiniță și școală cândva. Loc în care i-a învățat și educat aproape pe toți cei prezenți. Este copleșitor să vezi atâtea generații recunoscătoare la un loc. Bucuria și mai ales armonia care îi caracterizează. Și dincolo de asta, unitatea. Cu astfel de oameni stai de drag, taci, asculți și îi iei drept model de conduită.( 30 nov.2018)
Pentru că acești români bravi, nu au stat să-și plângă de milă. S-au vorbit, s-au pus de acord și au ticluit o scrisoare pe care au trimis-o PS Andrei- Episcopul Covasnei și Harghitei în care și-au spus marea lor durere.
Despre această bucurie a lor, am aflat în urmă cu câteva zile când am fost anunțată că „Dumnezeu ne-a ascultat ruga! (…) Nu doar că avem un păstor din prima zi de Crăciun, dar în curând părintele se va instala în Casa Parohială.”
Din vorbă în vorbă aflu că enoriașii au pus mână de la mână și, cu sprijinul primăriei, au aranjat Casa Parohială astfel încât preotul Nicolae Ovidiu Timaru să nu mai fie nevoit să facă naveta de la Păpăuți și să se poată instala pentru a le fi aproape și la bine și la rău. Veștile le primeam cu bucuria celei care îmi transmitea toată emoția și mulțumirea comunității greu încercată de-a lungul timpului din acest punct de vedere. Aproape la fiecare 7-8 ani au rămas perioade lungi fără păstor și tare greu le-a fost.
Îmi place să cred că în timpul rugăciunii, Dumnezeu coboară în sufletului celui ce se roagă pentru a-l cerceta. Îl încearcă pentru a-l întări. Îl face să lupte pentru a izbândi. Și mai cred că Dumnezeu este mult mai apropiat de lumea satului unde, uneori, și El asistă la slujbă uimit de sfințenia unei mâini tremurânde care aprinde o lumânare, a genunchilor îmbătrâniți, dar căzuți cu smerenie în rugă, a lacrimilor care nu contenesc să cadă, a credinței în „duh și adevăr”. Pentru că iată, acești credincioși au împlinit prin rugăciune cuvintele scrise în scriptură:„Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” – Matei Matei 21:21-22
Mihaela Aionesei -Târgu Secuiesc
