Începute în urmă cu peste un deceniu, lucrările la Biserica „Buna Vestire” din Sfântu Gheorghe continuă, dar pentru a putea fi finalizate, este nevoie de fonduri. O mare dorință a preoților parohi și nu numai, este ca lăcașul de cult să fie pregătit pentru sfințire în anul centenar.

2018 este anul în care se marchează un secol de la Marea Unire, este anul în care românii răspândiți în toate colțurile lumii se unesc în gânduri și în activități dedicate țării – mamă.

De unitate în credință este nevoie și pentru ca Biserica „Buna Vestire” din Sfântu Gheorghe să fie pregătită pentru sfințire, de Centenar.

Biserica Buna Vestire din municipiul Sfântu Gheorghe a fost înălțată cu sprijinul credincioșilor, pentru a răspunde nevoilor duhovnicești ale comunității ortodoxe din această parte a țării. Inițiativa construirii acestei biserici s-a conturat în anul 1997, însă locația aleasă era alta. După zece ani, în 2007, s-a reușit punerea pietrei de temelie, pe amplasamentul actual, ne-a spus preotul paroh Dorin Vasile Cucu.

Biserica a fost ridicată prin grija Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, pe atunci Arhiepiscop al Covasnei și Harghitei. Preacucernicului Părinte Ioan Cucu i-a fost încredințată misiunea de a se îngriji de ridicarea bisericii, fiindu-i apreciată bogata experiență și activitate de slujitor al bisericii.

Hramul Bisericii are o semnificație aparte, ne spunea într-un interviu acordat cu câțiva ani în urmă, părintele Ioan Cucu: „Mergând acasă, am zis să-i spun şi doamnei preotese (despre misiunea importantă primită- aceea de a se îngriji de ridicarea bisericii – n.r.), şi când i-am spus, a zis: asta trebuie să o mai faci, neapărat! (…) fiindcă sunt 7 evenimente legate de Buna Vestire, care ne-au marcat familia. Deci a fost voinţa Maicii Domnului ca biserica să se numească aşa, şi să trebuiască să ne ocupăm de această construcţie”, declara părintele Ioan Cucu.

Lucrările au continuat din anul 2015 sub îndrumarea Preasfințitului Andrei Episcopul Covasnei și Harghitei. Dorința preoților parohi și nu numai, este ca sfânta biserică Buna Vestire să fie pregătită pentru a putea fi sfințită în preajma marii sărbători de la 1 Decembrie 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire.

„Avem nevoie și de susținerea celor ce mărturisesc dreapta credință și simt românește de oriunde s-ar afla”- preot paroh Dorin Vasile Cucu

Pentru ca Biserica să fie finalizată și pregătită pentru a fi sfințită, trebuie să fie împodobită cu veșmântul picturii și dotată cu toate elementele de mobilier și obiectele liturgice necesare bunei slujiri. Totodată, trebuie să fie finalizate lucrările la exterior, realizarea împrejmuirii și amenajarea curții, ne-a spus părintele Dorin Vasile Cucu.

„Ca toate acestea să le putem realiza, în acest an avem nevoie și de susținerea celor ce mărturisesc dreapta credință și simt românește de oriunde s-ar afla. Orice sprijin este binevenit si totodată se arată a fi un semn al unității de neam și de credință și o încurajare.”- ne-a spus preotul paroh.

În ceea ce privește importanța finalizării lucrărilor bisericii și sfințirea acesteia, părintele a declarat:

„Considerăm că anul acesta, fiind unul deosebit, este un prilej bun de a putea aduce, în felul acesta, mulțumire Bunului Dumneze

 

u, nu doar pentru ajutorul în construirea acestei biserici, dar și pentru binecuvântarea pe care a dat-o poporului român, în urmă 100 de ani. Ar fi un prilej de dublă sărbătoare pentru noi. Știm că și Catedrala Mântuirii Neamului, din București, se dorește a fi sfințită cu această ocazie, și ne-am gândit că la noi este o legătură strânsă între popor și credință, între tradițiile populare și Sfânta Biserică și cred că ar fi un moment bun pentru a încununa această osteneală a noastră de câțiva ani, în acest an de mare sărbătoare, prin finalizarea bisericii Buna Vestire și sfințirea ei!”- ne-a spus părintele.

Pentru ca lucrările să se termine cât mai repede, oamenii pot contribui cu donaţii în bani sau materiale de construcţii, de orice natură. Fiecare leu înseamnă un pas spre împlinirea acestui țel. Donațiile se pot face către Parohia Ortodoxă Română Sfântu Gheorghe IV, în contul deschis la Banca Comercială Română – sucursala Sfântu Gheorghe, județul Covasna:

RO35RNCR0124038025940001 cont în lei

RO78RNCB0124038025940003 cont în euro

 

Părintele Dorin Vasile Cucu transmite un cuvânt de mulţumire tuturor celor care sprijină finalizarea lucrărilor și amenajărilor acestui lăcaş de cult.

„Fie ca aceasta (donația – n.r) să fie o jertfă bineprimită și un prinos de mulțumire adus Bunului Dumnezeu pentru toate darurile și binefacerile revărsate asupra poporului român. Bunul Dumnezeu să Binecuvânteze pe toți cei ce iubesc podoaba casei Sale, să ocrotească neamul românesc și țara noastră România și să ne călăuzească pe calea mântuirii. Amin!”-  a spus preotul paroh Dorin Vasile Cucu.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail