. . Peste 60 de bilete i-au fost alocate județului Covasna, pentru cea de-a VI-a serie, arată datele Casei Județene de Pensii (CJP).

Reprezentanta compartimentului de comunicare al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Covasna, Köllő Piroska, a declarat ieri că pentru această serie,  au fost deja ridicate majoritatea biletelor alocate.

„Seria a 6-a are ca data de început 05, 07 respectiv 09 mai 2016 – adică acum, în ultimele zile ale acestei săptămâni. Județului nostru i-au alocat în total 67 de locuri pentru această serie, după cum urmează: două locuri pentru stațiunea 1 Mai, 16- pentru Covasna, 4- pentru Felix, 4 -pentru litoral (Mangalia și Neptun, un bilet pentru Olănești, nouă pentru Sovata și 29 pentru Tușnad. Pentru această serie, ridicarea biletelor a început în data de 20 aprilie 2016 și au fost ridicate majoritatea biletelor alocate.  Biletele se pot ridica –valabil pentru orice serie-  până la cu cinci zile înainte de plecare în stațiune.” – a declarat Köllő Piroska.

Aceasta a precizat că sunt deja aprobate biletele pentru seria a 7-a, cu data de plecare de la 21, 22 și 23 mai 2016.

„Cei cărora li s-au aprobat biletele pentru seria a 7-a se pot prezenta pentru ridicarea acestora începând cu săptămâna viitoare 8-9 mai 2016, cu următoarele documente: cuponul de pensie aferentă lunii aprilie, cartea de identitate, bilet de trimitere emis de medical de familie sau medicul curant”, a mai spus reprezentanta compartimentului de comunicare al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Covasna, Köllő Piroska

 

Potrivit acesteia, de la începutul anului și până în prezent, la CJP Covasna au fost înregistrate în total 1.233 de cereri.

Ana Alina Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail