În anul 2014, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al județului Covasna a avut 2.128 de intervenţii în situaţii de urgenţă (în medie aproximativ 6 pe zi).
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna au prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în anul 2014, în prezența invitaților – printre care oficialități județene – prefectul județului, Sebastian Cucu, președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamás Sándor, vicepreședintele CJ Covasna, Nagy Jozsef – și nu numai.
În raportul prezentat se arată că anul 2014 au avut loc 2.128 intervenții în situații de urgență (în medie șase pe zi), din care: 126 incendii (cu 10 mai multe față de anul 2013) și 40 de incendii de vegetație și altele, 1.781 intervenții ale Serviciului de Intervenţie pentru Asistenţa Medicală de Urgenţă şi Descarcerare (SIAMUD), 66 alte situații de urgență, 4 de protecția mediului, 8 salvări de animale, 62 alte intervenții, 6 alerte false. S-au înregistrat 18 cazuri de deplasare fără intervenție și 17 cazuri la care garda de intervenție a fost întoarsă din drum înaintea sosirii la locul intervenției.
A scăzut durata medie de deplasare
Potrivit raportului, durata medie a deplasărilor la intervenţii în situaţii de urgenţă a fost următoarea: 15 minute și 18 secunde – Detaşamentul de Pompieri din Sfântu Gheorghe (în 2013, durata fiind de 16 minute și 32 de secunde); 12 minute și 22 secunde – Secţia de pompieri Târgu Secuiesc (în 2013 fiind 12 minute și 33 de secunde) și 10 minute și 31 de secunde – Pichetul de pompieri Întorsura Buzăului (în 2013 fiind de 10 minute și 30 de secunde). Astfel, durata medie a deplasărilor a intervenții în situații de urgență, per totalul unității a fost de 13 minute 26 de secunde, în scădere față de anul 2013 (în 2013 a fost de 13 minute și 58 de secunde).
În anul 2014, au fost salvate 24 de persoane (23 adulți și un copil) și au fost asistate medical 1.650 persoane.
Mai multe incendii ce au avut drept cauză acțiunea intenționată
În ceea ce privește incendiile, în raport se arată că în 2014, cele mai multe au fost la construcții de locuit (80 de astfel de cazuri).
Majoritatea incendiilor au fost provocate de coşuri sau burlane defecte ori necurăţate (33 de cazuri), precum şi de instalaţiile electrice defecte (28 de cazuri).
Raportul arată că a crescut numărul incendiilor care au avut ca și cauză acțiunea intenționată. Astfel, în 2014 s-au înregistrat 11 astfel de cazuri, iar în 2013 s-au înregistrat doar două.
Potrivit raportului, pagubele produse de incendii au fost estimate la 2.906.390 lei.
Intervenții SMURD
Numărul intervențiilor Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) a scăzut în anul 2014 față de anul 2013. În 2014 s-au înregistrat 1.781 intervenții SMURD, iar în 2013 s-au înregistrat 1.919.
Conform raportului, în ceea ce privește intervențiile SMURD din anul 2014, punctele de lucru din cadrul I.S.U. Covasna au acţionat pentru rezolvarea a 1.781 cazuri, dintre care: 1.737 cazuri medicale, 17 cazuri de descarcerare şi prim ajutor, un caz de asistenţă persoane și 26 alte intervenţii S.I.A.M.U.D. Cazurile medicale pe puncte de lucru S.M.U.R.D au fost repartizate astfel: 988 . . cazuri – SMURD Sfântu Gheorghe, 486 – SMURD Târgu Secuiesc, 19 cazuri – Punct de lucru Brețcu, 244 cazuri – SMURD Întorsura Buzăului.
Alte activități
Potrivit raportului, a fost organizat şi desfăşurat un exerciţiu de cooperare cu I.S.U.J. Vrancea, care a avut ca temă „Gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de producerea unui incendiu de pădure de amploare, pe teritoriul judeţelor Covasna şi Vrancea.
**
Cele prezentate reprezintă doar o parte dintre activitățile desfășurate de ISU Covasna.
Priorități pentru 2015
Potrivit raportului, principalele obiective pentru anul 2015, vizează, în esenţă, următoarele aspecte: „creşterea nivelului de eficienţă a activităţii de conducere, coordonare şi evaluare a intervenţiilor în situaţii de urgenţă prin operaţionalizarea Sistemului de Management a Intervenţiilor în Situaţii de Urgenţă; elaborarea şi punerea în aplicare, prin exerciţii de simulare, a procedurilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, conform concepţiei de intervenţie la care se lucrează la această dată; determinarea aprofundării şi aplicării stricte a prevederilor legislaţiei specifice privind managementul situaţiilor de urgenţă, de către toţi factorii cu responsabilităţi şi atribuţii în domeniu, în special la nivelul administraţiei publice locale; construirea unor clădiri în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii SMURD la subunităţile din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi Întorsura Buzăului; creşterea parametrilor de eficienţă şi oportunitate a intervenţiei prin perfecţionarea pregătirii personalului în vederea asigurării unei operativităţi adecvate şi reducerea timpilor operativi de răspuns, înnoind parcul tehnic prin derularea Programului Operaţional Regional; realizarea infrastructurii computerizate necesare gestionării informatice a bazelor de date în domeniul de competenţă; aplicarea corectă a legilor, regulamentelor şi procedurilor pe linia salarizării şi acordarea drepturilor personalului prin găsirea celor mai bune soluţii care să răspundă cerinţelor legislative putând fi evitate astfel eventualele contestaţii”.
„Cu toate greutăţile întâmpinate, în anul 2014, per ansamblu, activitatea s-a desfăşurat în condiţii bune, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna acţionând permanent pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite, în paralel cu ducerea la îndeplinire a sarcinilor şi ordinelor Ministrului Administraţiei şi Internelor”, se mai arată în raportul prezentat.
Conducerea ISU Covasna a dorit să mulţumească tuturor sprijinul acordat de-a lungul timpului.
Ana Alina Costache