Firma Bertis va deschide primul magazin alimentar on-line cu livrare la domiciliu pentru clienţii din municipiul Sfântu Gheorghe şi din împrejurimi.

Patronul firmei, Berszany Tibor a declarat că magazinul se adresează persoanelor vârstnice ori bolnave care se deplasează greu şi nu-şi pot face singure cumpărăturile, dar şi celor care nu au timp ori sunt prea comode pentru a merge la cumpărături.

„Este o premieră, la Sfântu Gheorghe nu mai există un astfel de magazin alimentar on-line cu livrare la domiciliu. Avem în prezent o ofertă de peste 2000 de produse care pot fi văzute pe site-ul nostru cu tot cu preţ şi cu descriere, dar numărul acestora va creşte mereu”, a declarat Berszany Tibor.

Produsele vor avea aceleaşi preţuri ca cele vândute în magazinele Bertis, dar în plus se va percepe o taxă de livrare la domiciliu de 10 lei. Livrările vor fi făcute atât pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, cât şi în localităţile limitrofe Arcuş, Ilieni, Coşeni sau Chilieni pentru o comandă minimă de 50 de lei. Magazinul on-line îşi va începe activitatea pe 18 septembrie a.c. şi va fi deschis de luni până sâmbătă între orele 9 şi 20,45.

Firma Bertis, profilată pe producţia şi comercializarea produselor alimentare, deţine în Sfântu Gheorghe un lanţ de magazine, mai multe fast-food şi restaurante.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail