Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Covasna a amendat cu 3000 de lei conducerea Bazei de înot şi recreere din Sfântu Gheorghe, aflată în subordinea Primăriei, după ce, în urma unui control, a descoperit mai multe nereguli legate de igiena bazinelor şi siguranţa clienţilor.

Şeful Comisariatului, Mircea Diacon a declarat ieri, pentru AGERPRES, că verificările au fost făcute în urma unei sesizări venite din partea unui cetăţean care a reclamat condiţiile de îmbăiere. Diaconu a menţionat că, în urma controlului, s-a descoperit, printre altele, că nu se respectă intervalul prevăzut de lege pentru efectuarea analizei microbiologice a apei din piscină, bazinul mare nu este prevăzut cu bară de protecţie şi nici cu bordură antiderapantă, termenul de valabilitate al soluţiei folosite pentru dezinfectare era incert, iar medicamentele aflate la punctul de prim ajutor erau expirate.
Diacon a mai menţionat că, în urma acestui control, a depus o sesizare la Direcţia de asistenţă socială pentru că bazinele nu sunt prevăzute cu un sistem care să permită accesul persoanelor cu dizabilităţi fizice, respectiv al celor aflate în scaun cu rotile, aşa cum există în Occident.
„Ne-a mai surprins un anunţ de la intrarea în piscină unde scria că este strict interzis accesul persoanelor care nu ştiu să înoate şi mă întreb atunci ce rol au aceste bazine. Probabil că trebuie să învăţăm să înotăm acasă, în lighean, şi abia apoi să mergem la piscină. Au fost multe nereguli constatate, pentru care puteam aplica o amendă de 10.000 de lei, dar am aplicat amenda minimă şi un avertisment”, a spus Mircea Diacon.
Potrivit acestuia, conducerea bazei de agrement a refuzat să semneze procesul verbal de constatare, prin urmare a fost trimis prin Poştă, cu confirmare de primire.
Administratorul piscinei, Nagy Zoltan a declarat pentru AGERPRES că va contesta amenda, deoarece neregulile sesizate sunt „discutabile”, iar legea e „interpretabilă”. El a dat asigurări că zilnic se fac analize privind calitatea apei, iar rezultatele se încadrează în parametrii corespunzători, prin urmare nu există pericol pentru sănătatea celor care frecventează piscina. Totodată, a menţionat că accesul în bazine al celor care nu ştiu să înoate se poate face pe proprie răspundere, sub supravegherea unui instructor de înot.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail