Tyaunna Marshall este noua componentă a echipei de baschet feminin Sepsi SIC din Sfântu Gheorghe, aceasta înlocuind-o pe jucătoarea Christal Caldwell care a renunţat la baschetul profesionist din motive personale.

. . Managerul echipei, Rusz Istvan, a declarat ieri, pentru AGERPRES că Tyaunna Marshall a terminat Universitatea Georgia Tech (SUA), iar în prima parte a acestui sezon a jucat în Italia, la Vassali Vigarano, unde a avut o medie de 13,1 puncte, 5,3 recuperări şi 1,8 assisturi. Jucătoarea are 175 cm şi joacă pe posturile 2-3. „Obiectivul nostru este să terminăm pe podium atât în Cupă, cât şi în campionat”, a declarat Rusz Istvan.

Antrenorul Sepsi Sic, Zoran Mikes a menţionat într-un mesaj postat pe pagina de internet a clubului că în prima parte a sezonului echipa a jucat mai bine decât se aştepta, nici cei mai optimişti nesperând că va fi pe locul I înaintea pauzei de iarnă.

„Cred că prima parte a sezonului a fost foarte bună (…) Rezultatele arată că anul acesta sunt mai multe echipe puternice în campionat, a trebuit să fim foarte pregătiţi ca să le învingem. Am luat fiecare partidă foarte serios, motiv pentru care am reuşit să câştigăm toate partidele grele din deplasare şi nu am lăsat să se întâmple surprize. Jucătoarele sunt foarte serioase, au acceptat regulile şi condiţiile de muncă ale clubului, iar rezultatele obţinute sunt rezultatul acestei munci grele (…) Avem jucătoare bune, care au în acelaşi timp personalitate foarte bună şi sunt dispuse să pună pe primul plan echipa (…) Cred că moralul nostru este bun, că fiecare vrea să muncească şi să se dezvolte, iar premisa unui rezultat bun este faptul că jucătoarele şi conducerea clubului trag carul în aceeaşi direcţie (…) Ne-am dori, şi nu numai în acest sezon, să fim în fruntea clasamentului, să fim o echipă reprezentativă a campionatului (…) Vom lupta până în ultima clipă şi cu toate că este îngrămădeală în prima parte a clasamentului sper să terminăm cât mai sus”, afirmă Zoran Mikes.

În sezonul competiţional 2014-2015 în echipa Sepsi-SIC mai joacă trei baschetbaliste de peste Ocean – Chucky Jeffery, Stefanie Murphy şi Taneisha Harrison, Annemarie Părău şi Florina Paşcalău, ambele componente ale Lotului Naţional, Kilin Tunde adusă de la BCM Danzio Timişoara, Lovasz Izabella adusă de la U Cluj, Cristina Cutaş de la Satu Mare, precum şi Kelemen Kincso, Kokovay Melania, Debreczi Iringo şi Kaszoni Boglarka.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail