Banii, o invenţie omenească menită a facilita schimburile comerciale între oameni, a devenit cu timpul nu doar o simplă monedă de schimb, ci un adevărat instrument de jefuire şi de sărăcire a unor oameni şi populaţii, aşa cum se întâmplă în zilele noastre cu francul elveţian, dar şi cu alte monede care dirijează mersul lumii.

 

     Nu degeaba în popor banul a devenit asemuit cu „ochiul dracului”, fiindcă el ademeneşte şi corupe, întristează şi îmbolnăveşte, viciază şi distruge, transformă oamenii în sclavi sau pur şi simplu îi vinde ca pe orice altă marfă, schimbă guverne, provoacă războaie, deviază destinul omenirii. Banul este unealtă şi armă, este puterea supremă care stăpâneşte lumea noastră şi căreia omul „i se închină” zi de zi. Banul a cuprins toate sferele sociale, inclusiv Biserica, căci el dirijează tot ce mişcă. De altfel, începând de la originile creştinismului, când Iuda l-a vândut pe Isus pentru treizeci şi trei de arginţi, trecând prin vremea Inchiziţiei, când capii bisericii adunau averi imense prin crime şi orori inimaginabile, şi până în zilele noastre, când pe bani se vând fetele tinere prin toate bordelurile lumii, se vând fotbaliştii, se vând politicienii, se vând ţările, se vinde sufletul, nimic n-a mai rămas sfânt în lumea banului rege. Mai zilele trecute un reporter TV făcea un interviu în public şi-i întreba pe oameni dacă credinţa lor e sfântă, şi dacă ei ar trece la altă religie în schimbul unei sume de bani. Unii au spus că nu-şi schimbă credinţa străbună, cinste lor, dar alţii ar fi gata să accepte târgul, „vânzându-şi astfel sufletul diavolului-ban”. Şi multe dintre grupările teroriste de azi îşi racolează o parte din adepţi tocmai prin această metodă perversă, căci „ochiul diavolului” nu se închide niciodată.

     Tocmai datorită multelor valenţe ale banului, acesta a primit cu timpul diverse conotaţii lingvistice. Vom încerca să amintim unele dintre acestea. Deja sunt foarte cunoscute expresiile „bani lichizi, bani gheaţă, bani peşin, bani număraţi” ori a cumpăra o marfă „cu banii jos”. La fel de vehiculată este în zilele noastre şi expresia „băiat de bani gata”, însemnând un tânăr dintr-o familie bogată; acesta având de toate de-a gata şi nemaitrebuind să-şi bată capul cu munca, îşi poate permite un trai extravagant şi un comportament arogant şi sfidător în societate, ceea ce-i denaturează caracterul. Şi atunci de ce ar mai învăţa sau ar munci, când părinţii îi pun pe tavă tot ce doreşte. Şi ducându-se el la şcoală, de voie, de nevoie, fiindcă îl împinge tăticu de la spate doar-doar s-o prinde de el ceva, şi ajungând la examen, cu mintea lui cam îngustă şi îmbâcsită de lene şi plictiseală, pe foaia de examen cu cerinţa privind „Viziuni asupra Uniuni Europene. Enumeraţi şi explicaţi”, „produce” următoarea rezolvare:  „Doamnă profesoară habar nu am să răspund la ce aţi întrebat  vă rog frumos să mă treceţi dacă pic examenul pic tot anul?!!! Dvs. trebuie să fiţi conştientă că eu plătesc taxa la facultate asta şi dacă nu ar mai fi din ăştia ca mine nu ar mai fi bani din care să vă luaţi salariul. VĂ ROG DIN SUFLET!” Bineînţeles, examinatoarea i-a dat nota 1, însă acesta rămâne un exemplu de ceea ce se întâmplă în societatea noastră şi până unde poate merge tupeul acestor tineri „studenţi” pe mâna cărora ar trebui să lăsăm societatea de mâine. Şi atunci să mai zicem că banul nu-i „ochiul dracului”?!

     O altă zicere interesantă referitoare la acest instrument monetar este „a scutura pe cineva de bani”. Ei, în acest domeniu în ţara noastră există o mulţime de pricepuţi, de la ultimul hoţ care dă iama prin locuinţele oamenilor şi iese cu tot ce apucă, şi de la mişeii de escroci care-i  înşeală pe oameni prin tot felul de metode, chiar şi atunci când se află în închisoare, şi până la patronii firmelor căpuşe şi demnitarii corupţi care jecmănesc statul scuturându-l de bani în toate chipurile este o gamă largă şi variată de indivizi imorali certaţi cu legea şi cu bunul simţ. Ei înşişi, nişte oameni „de doi bani”, dar care ştiu „să facă bani” s-au înfruptat ani la rând din „banii publici”, adică din averea poporului, „mâncând banii cu lingura”, dar ajungând apoi prea „doldora de bani” şi intrând în vizorul FISCULUI, căci oricum ulciorul nu merge de multe ori la apă, la un moment dat au ajuns să dea socoteală şi să intre puţin la răcoare pentru a mai medita, căci odată şi odată bilanţul tot trebuie făcut. Bineînţeles că pe lâmgă aceştia mai sunt şi alţii „lăsaţi de banii lor”, dar cu timpul le va veni rândul şi lor.

     Nu putem să-i uităm nici pe cei care „aruncă banii pe fereastră” sau „se joacă cu banii”, dar ei se joacă de fapt cu banii noştri, adunaţi prin escrocherii, minciună, jaf, inginerii băneşti, înşelăciune şi alte metode, ca apoi posesorii lor să se afişeze ostentativ pe la nunţi opulente, festinuri regeşti, la care vin cu îmbrăcăminte cumpărată la Paris sau din alte capitale europene şi descind din limuzine de lux, afişându-se fără ruşine în faţa unui popor prostit şi înfometat, ca să vadă şi oamenii de rând cum „se aruncă banii pe fereastră” şi să vrea şi ei să ajungă la acea stare, deci pentru asta trebuie să rabde şi să muncească pe brânci, şi poate că muncind cinstit şi cu râvnă peste vreo zece vieţi vor ajunge şi ei „doldora de bani”.

     Am fi nedrepţi dacă nu i-am aminti şi pe unii „iniţiatori ai marilor proiecte”, cărora Statul le-a acordat încrederea şi banii, numai că după un timp de multe dintre proiectele lor fanteziste „s-a ales praful”, iar apoi vremurile s-au schimbat, iar vechile proiecte s-au cam uitat, banii „au fost aruncaţi în vânt” ori pur şi simplu „s-au evaporat” şi acum iai de unde nu-s, căci în locul lor s-au creat „găuri în buget”, dar nu-i nimic, vin alte proiecte şi alţi bani şi tot aşa, până când nu mai rămâne nimic, căci banul corupe şi distruge.

     Din fericire mai există şi latura cealaltă, reversul medaliei, când banul construieşte, tămăduieşte, luminează, dă speranţă, îndeamnă, se pune în slujba vieţii şi bunăstării. Şi aici se găsesc oameni inteligenţi şi morali, care au ales calea dreaptă şi apreciază la justa valoare „banul muncit”, folosindu-l în interesul semenilor, acoperind prin strădania lor „privirea ademenitoare a diavolului-ban” şi stăpânindu-i partea întunecată şi nefastă. Cinste celor care ştiu să facă acest lucru pentru ca viaţa noastră a tuturor să fie mai bună! Totuşi, fiţi atenţi la „ochiul dracului”…

. .                                                                                                                            Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail